Carburanţii se scumpesc cu circa 40 de bani pe litru de la 1 aprilie, după aplicarea accizei suplimentare de 7 eurocenţi

Acciza pentru benzină şi motorină va creşte cu 7 eurocenţi de la 1 aprilie, ceea ce va duce la o scumpire a carburanţilor de circa 40 de bani, după cum estimează operatorii din sector.
În prezent, acciza reprezintă 30% din preţul final la benzină şi 26% la motorină.

În februarie, prim-vicepreşedintele Rompetrol, Cătălin Dumitru, declara că această majorare a accizei se va reflecta cu certitudine în preţul final de la pompă.

‘Anticipăm, fără să avem certitudinea, că impactul va fi de 0,4 lei pe litru, 40 de bani, în linii mari. Nu există miracole şi cu siguranţă această evoluţie se va regăsi în preţul la pompă’, a spus el.
Dumitru a adăugat că, pe termen scurt, această scumpire va duce la un recul al consumului.
“Această creştere de preţ cu siguranţă va determina o scădere a consumului, e greu de anticipat cu cât, depinde şi de vreme, de alţi factori, va fi o perioadă de reaşezare a pieţei. Va diminua consumul total cu un procent? Posibil. Două procente? Posibil şi asta. Apoi suntem convinşi că se va reveni la un consum normal, atât la benzină, cât şi la motorină”, a continuat oficialul Rompetrol.

Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta a precizat că banii din acciza pe carburant care va fi introdusă la 1 aprilie vor fi direcţionaţi către buget şi de acolo spre infrastructură şi alte proiecte bugetare.

“Lucrurile sunt foarte clare. Banii din acciză, ca de altfel toate taxele şi impozitele, merg în bugetul mare şi de acolo sunt alocaţi aceştia plus alţii, că nu ajung doar aceştia, pentru proiectele de infrastructură, cofinanţarea proiectelor europene de infrastructură şi proiectele din bugetul naţional. Cheltuielile pentru infrastructura rutieră sunt mai mari decât veniturile pe care le luăm din acciză, dar acestea pot să asigure pentru anii care urmează cofinanţările necesare pentru Programul Operaţional Sectorial Transporturi”, a spus premierul Victor Ponta într-o intervenţie telefonică la Antena 3. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.