Caravana Metropolis aduce cinema în aer liber la Craiova

Caravana Metropolis a dat startul unui proiect bazat pe un concept popular peste hotare, filmul în aer liber, primul sezon al cinematograf...


Caravana Metropolis a dat startul unui proiect bazat pe un concept popular peste hotare, filmul în aer liber, primul sezon al cinematografului mobil desfăşurându-se între 10 iulie şi 16 septembrie în mai multe oraşe din ţară, printre care şi Craiova.


Craiova este ultimul oraş pe harta caravanei, proiecţiile urmând să aibă loc în Bănie în perioada 1-16 septembrie. Celelalte popasuri din acest an sunt în Braşov, Constanţa, Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi.
Prin evenimentul „Cinema în aer liber“, Asociaţia Culturală Metropolis propune o alternativă la cinematograful clasic, accesibilă tuturor. Filmele vor putea fi vizionate pe cel mai mare ecran din România, de 120 de metri pătraţi. Intrarea la proiecțiile din cadrul evenimentului „Cinema în aer liber“ este gratuită, în limita locurilor disponibile (maximum 800 de spectatori).


Zece filme pentru toate gusturile


Cele zece filme selectate, producții internaționale și românești, împacă toate gusturile, atât pe ale cinefililor, cât și pe ale amatorilor de distracție și relaxare într-un spațiu deschis. Printre acestea se numără două avanpremiere naționale, filme apreciate la festivaluri internaționale de film și de presa internațională de specialitate, filme de box-office.
Prima selecţie este „Zarafa“, una dintre cele două avanpremiere naţionale, în regia lui Rémi Bezançon și a lui Jean-Christophe Lie, cel din urmă fiind animator pentru producţiile Disney „Tarzan“, „Hercule“ şi „Cocoşatul de la Notre Dame“. A doua avanpremieră, „Xingu – În inima Amazonului“, este o producţie braziliană în regia lui Cao Hamburger, laureat la Panorama Audience Award de la Berlinala 2012.


Vizionări de filme nominalizate la Cannes


Craiovenii vor avea ocazia să urmărească pe imensul ecran şi cel mai recent film al regizorului Radu Mihăileanu, „Izvorul femeilor“, care a fost în competiţie la Cannes 2011 şi nominalizat la Premiile Cesar 2012. Alt film francez de pe lista Metropolis este „Băiatul cu bicicleta“, regizat de Jean-Pierre şi Luc Dardenne, câștigător al Marelui Premiu al Juriului la Cannes 2011, nominalizat la Premiile César 2012 pentru cel mai bun film străin și la Globurile de Aur 2012. Francofonii au şansa de a o vedea şi pe fermecătoarea Audrey Tautou într-o comedie romantică din 2010, „Minciuni adevărate“.
Altă producţie ce va rula în cadrul evenimentului este „Perfect Sense“ (regia David Mackenzie - UK, Suedia, 2011), cu celebrul actor Ewan McGregor, în selecție oficială la Sundance 2011, nominalizat la premiile BAFTA Scoția.
O alegere interesantă este şi „Iubire persană“ (regizat de Marjane Satrapi, Vincent Paronnaud, „vinovaţii“ succesului internațional „Persepolis“ – Franța, 2011), cu Mathieu Amalric („Scafandrul și fluturele“), Maria de Medeiros („Pulp Fiction“) şi Isabella Rossellini. 
Cea din urmă producţie străină de pe listă este un film norvegian din 2011, care a avut încasări record în primul weekend de la lansarea în ţara de apartenenţă.
Celelalte două filme le aparţin regizorilor români Cătălin Mitulescu şi Lucian Georgescu. „Loverboy“, de Mitulescu, îi are în distribuţie pe Ada Condeescu şi pe George Piştereanu, cunoscuţi pentru „Eu când vreau să fluier, fluier“, dar şi pe Ion Besoiu şi pe Clara Vodă. Filmul a avut premiera oficială la Cannes 2011 şi este câștigător al premiilor The Heart of Sarajevo pentru cea mai bună actriță (Ada Condeescu) şi Golden Goddess la Priştina IFF 2011, pentru cel mai bun actor și cel mai bun film.
În pelicula lui Georgescu, „Tatăl fantomă“, joacă Marcel Iureș, Mihaela Sîrbu şi actorul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, Valer Dellakeza. 


Un mediu nou pentru cea de-a şaptea artă


Obiectivul proiectului „Cinema în aer liber“, desfăşurat de Asociaţia Culturală Metropolis, este atragerea atenției publicului larg asupra celei de-a șaptea arte, savurate de această dată într-un mediu diferit. Caravane cinematografice mobile există și au succes în țări precum Statele Unite, Australia, ţările arabe, Japonia, Brazilia sau Marea Britanie, încă de la începutul secolului trecut. În România, cinematografele în aer liber și grădinile de vară au dispărut după anul 1989. Există, de asemenea, un număr mare de orașe unde nu sunt cinematografe sau orașe în care acestea există, dar nu sunt reabilitate. În acest context, în ultimii ani, numărul cinematografelor funcționale a scăzut, însă numărul spectatorilor s-a dublat.
Sursa: gazeta de sud

COMMENTS

S-ar putea să-ți placă și:

Nume

Accident,4,Actual,898,Atentionare Meteo,40,Balul Bobocilor,1,cadastru,1,Calafat,2,Calafat News,13,Centrul Civic,1,Compania de Apă Oltenia,1,coplata,1,Desa,1,Educatie,9,Eveniment,134,Facebook,1,Feature,1,incendiu,26,IPJ Dolj,1,ISU Dolj,5,ÎNTRERUPERI PROGRAMATE,5,LICITATII,2,Marea Britanie,1,METEO,8,Municipiul Calafat,2,National,1,Naţional,1,Național News,7,News,1,Podul Calafat-Vidin,101,Politica,2,PTF Calafat,384,Sănătate,3,Sfinţi Ierarhi,1,Slider,1401,Spitalul Municipal Calafat,1,Sport,263,Stiri externe,613,Stiri interne,1280,Video,4,Virus,4,Zilele Municipiului Calafat,2,
ltr
item
Calafat News - Media Website: Caravana Metropolis aduce cinema în aer liber la Craiova
Caravana Metropolis aduce cinema în aer liber la Craiova
Calafat News - Media Website
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2012/07/caravana-metropolis-aduce-cinema-in-aer.html
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2012/07/caravana-metropolis-aduce-cinema-in-aer.html
true
4417190105792548726
UTF-8
Loaded All Posts Not found any posts VIEW ALL Readmore Reply Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE SEARCH ALL POSTS Not found any post match with your request Back Home Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share to a social network STEP 2: Click the link on your social network Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy