Podul Calafat - Vidin creşte cu opt metri pe zi

Au mai rămas 160 de metri până când podul dintre Vidin şi Calafat va fi finalizat în totalitate, a declarat pentru agenţia Standart News...

Au mai rămas 160 de metri până când podul dintre Vidin şi Calafat va fi finalizat în totalitate, a declarat pentru agenţia Standart News şeful lucrărilor de construcţie, managerul principal al firmei spaniole FCC, compania care-l construieşte, inginerul Alberto Bergara, potrivit Money.ro. Până la sfârşitul anului, legătura rutieră trebuie să fie finalizată.
În opinia lui Alberto Bergara, afluxul de autoturisme pe pod va începe pe la jumătatea anului 2013. Până atunci vor fi finalizate toate măsurile de încercare a celui mai mare pod peste Dunăre, vor fi făcute toate evaluările obligatorii privind fiabilitatea şi calitatea acestuia. În pofida căldurilor, la pod se lucrează zi şi noapte. Betonul se toarnă doar după ora 3.00 dimineaţa. Atunci, din apă vine răcoarea, temperaturile scad şi devin favorabile pentru betonare. Se poate lucra şi pe caniculă, există materiale care răcesc compoziţia, însă asta ar ridica preţul lucrărilor de construcţie. De aceea se toarnă beton noaptea. În momentul de faţă se montează segmentele din construcţia de suprafaţă a podului, în partea navigabilă a fluviului, care este spre partea română. În 24 de ore se montează un ansamblu de segmenţi. Asta înseamnă că podul înregistrează o dezvoltare de opt metri pe zi.Într-un ritm rapid se construieşte şi estacada feroviară. Linia va trece pe la mijlocul podului, iar în stânga şi în dreapta vor exista două benzi rutiere pentru autoturisme, în ambele sensuri. În stânga, dinspre Bulgaria spre România, va porni o pistă pentru biciclete şi un trotuar pentru pietoni. În partea dreaptă va fi construit un coridor pentru circulaţia personalului auxiliar, se arată într-un articol scris de cei de la Rador.Potrivit proiectului, lungimea podului peste fluviu va fi de 1.391 de metri. Fără cei 160 de metri rămaşi, calculele arată că 1.231 de metri sunt deja finalizaţi. Se construiesc şi intrările pe acesta. Împreună cu acestea, lungimea totală a şoselei auto este de 3.598 de metri, iar cea a drumului feroviar - de 3.448 de metri.
Sursa:calafat live

COMMENTS

S-ar putea să-ți placă și:

Nume

Accident,4,Actual,902,Atentionare Meteo,40,Balul Bobocilor,1,cadastru,1,Calafat,2,Calafat News,13,Centrul Civic,1,Compania de Apă Oltenia,1,coplata,1,Desa,1,Educatie,9,Eveniment,134,Facebook,1,Feature,1,incendiu,26,IPJ Dolj,1,ISU Dolj,5,ÎNTRERUPERI PROGRAMATE,5,LICITATII,2,Marea Britanie,1,METEO,8,Municipiul Calafat,2,National,1,Naţional,1,Național News,7,News,1,Podul Calafat-Vidin,101,Politica,2,PTF Calafat,385,Sănătate,3,Sfinţi Ierarhi,1,Slider,1405,Spitalul Municipal Calafat,1,Sport,263,Stiri externe,613,Stiri interne,1283,Video,4,Virus,4,Zilele Municipiului Calafat,2,
ltr
item
Calafat News - Media Website: Podul Calafat - Vidin creşte cu opt metri pe zi
Podul Calafat - Vidin creşte cu opt metri pe zi
http://4.bp.blogspot.com/-AR42a9oXMuM/UBDrfq0qu1I/AAAAAAAAAI8/ngO40n7cHeo/s1600/pod+calafat.jpg
http://4.bp.blogspot.com/-AR42a9oXMuM/UBDrfq0qu1I/AAAAAAAAAI8/ngO40n7cHeo/s72-c/pod+calafat.jpg
Calafat News - Media Website
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2012/07/podul-calafat-vidin-creste-cu-opt-metri.html
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2012/07/podul-calafat-vidin-creste-cu-opt-metri.html
true
4417190105792548726
UTF-8
Loaded All Posts Not found any posts VIEW ALL Readmore Reply Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE SEARCH ALL POSTS Not found any post match with your request Back Home Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share to a social network STEP 2: Click the link on your social network Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy