Ieri instituţiile de învăţământ din România şi-au deschis porţile pentru cei aproximativ 3 milioane de elevi înregistraţi pentru anul şcolar 2012-2013. Dintre aceştia 130.000 vor parcurge Grupa 0 care a trecut de la grădiniţă la şcolile generale. Începând cu ora 10.00, a avut loc festivitatea de deschidere şi la Şcoala Nr. 2 cu clasele I-VIII „Constantin Gerotă” unde sunt înscrişi peste 700 de copii. La manifestare au fost prezente oficialităţi din cadrul Primăriei Calafat, Primarul Mircea Guţă şi Consilierul local Mihai Cote, iar din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj domnul Ştefan Vasile, director CCD. Managerul unităţii, profesorul Marin Firicel, şi-a exprimat convingerea că şcoala de la piaţă va beneficia prin sprijinul Primăriei de tot ajutorul financiar şi nu numai, ţinând cont că în ultima perioadă foarte mulţi elevi ai acestei şcoli au avut rezultate extraordinare la concursurile organizate pe diferite discipline atât la nivel judeţean, cât şi naţional. În încheiere Părintele Paroh Ştefan Cotea de la Biserica „Adormirii Maicii Domnului” din Calafat şi Părintele Ţencu Romiţă de la Biserica „Sf. Nicolae” din Poiana Mare au oficiat o slujbă de Tedeum pentru noul an şcolar, rostind şi un cuvânt de suflet pentru cadrele didactice, părinţi şi elevi.Preluare Actualitatea Calafeteana.
Sursa:actualitateacalafeteana
Posts