Postări
Peste 500 de poliţişti vor fi la datorie
Peste 500 de poliţişti vor acţiona zilnic, în perioada minivacanţei de Revelion, pentru ca bucuria trecerii în noul an să nu fie umbrită de evenimente nedorite, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj.
Începând de sâmbătă, 29 decembrie 2012, şi până pe data de 2 ianuarie 2013, la nivelul IPJ Dolj au fost dispuse măsuri speciale pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.
Peste 500 de poliţişti doljeni vor acţiona zilnic în stradă pentru descurajarea comiterii de fapte antisociale prin creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc, dar şi pentru a fi în măsură să intervenim cu celeritate maximă la toate sesizările venite din partea cetăţenilor.
Poliţiştii de la structurile de ordine publică şi poliţie rutieră vor acţiona în echipe de siguranţă publică şi în filtre auto urmărindu-se depistarea conducătorilor auto care ar fi tentaţi să se urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, în timp ce poliţiştii de la structurile de investigaţii criminale vor acţiona pentru monitorizarea locurilor şi mediilor cunoscute cu potenţial criminogen şi pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii care ar putea să îşi petreacă sărbătorile la domiciliul personal.
Poliţiştii de investigarea fraudelor vor acţiona în zona marilor complexe comerciale şi în pieteţele agroalimentare pentru prevenirea şi combatarea actelor de comerţ ilicite care ar putea aduce atingere intereselor consumatorilor.
De asemenea, poliţiştii de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase vor acţiona pentru depistarea persoanelor care comercializează materiale pirotehnice interzise.
"În această perioadă, poliţiştii doljeni se vor afla la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă minivacanţa de revelion în linişte", se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.
POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ:
- În locurile publice, la piaţă, în magazine, aveţi grijă de bunurile dumneavoastră! Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere!
- Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!
- La cumpărături, locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!
Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri”, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni!
- În mijloacele de transport în comun, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi mijloacele de transport în comun!
Ţineţi, pe cât posibil, bagajul aşezat în faţa dumneavoastră!
"Atenţie! În preajma Sărbătorilor de Iarnă, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate. Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavoastră sau pe care le introduceţi în casă! Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră, ca să nu trădeze că sunt singuri în casă!", avertizează poliţia doljeană, urându-le totodată tuturor doljenilor "Sărbători fericite!".