Postări
Procesul U Craiova - FRF se mută în 2014
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a publicat termenul la care se va judeca recursul procesului dintre Fotbal Club U Craiova SA şi Federaţia Română de Fotbal (FRF): 10 decembrie 2014. Pe fond, Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dispus pe 25 iunie 2012 „anularea punctului 3 din hotărârea Comitetului Executiv al FRF nr. 6 din data de 20 iulie 2011, în ceea ce priveşte măsura excluderii provizorii a Fotbal Club U Craiova SA“. Totodată, instanţa a dispus suspendarea măsurii excluderii provizorii „până la soluţionarea irevocabilă a prezentului litigiu“. Hotărârea instanţei a fost definitivă şi executorie de drept în privinţa soluţiei date suspendării. Sentinţa a fost „cu drept de recurs în termen de cinci zile de la comunicare în privinţa soluţiei date cererii de suspendare şi în termen de 15 zile de la comunicare în privinţa soluţiei date cererii de anulare“. Împotriva acestei sentinţe, FRF a făcut recurs la ÎCCJ. Dacă termenul nu va fi decalat, soluţionarea definitivă şi irevocabilă a procesului privind dezafilierea Fotbal Club U Craiova se mută în 2015. Totuşi, deoarece sentinţa CAB este definitivă şi executorie, societatea poate înscrie o echipă de fotbal în campionat din această vară, dacă va găsi finanţare.