Debitul Dunării, în scădere uşoară


Administrația Bazinală de Apă Jiu anunță ușoare scăderi ale debitului fluviului Dunărea la intrarea în țară, secțiunea Baziaș, în ultimele 24 de ore până la valoarea de 10.500 mc/s.
Conform prognozei Sistemului Hidroenergetic Porțile de Fier, debitul afluent prognozat în secțiunea Baziaș pentru intervalul 26.03.2013 – 27.03.2013, ora 07.00 era de 10 600 mc/s. Debite instantanee la ora 06.00: Debitul defluent la PF1 = 10 331 mc/s. Debitul defluent la PF2 = 10 581 mc/s.

La ora 06.00 pe fluviul Dunărea, în teritoriul administrat de A.B.A Jiu, la stațiile hidrometrice nivelurile se situează peste:

COTELE DE INUNDAŢIE la staţia hidrometrică:
• s.h. Bechet (Dolj), a fost depășită COTA DE INUNDAȚIE cu 20 cm.

COTELE DE ATENŢIE la stațiile hidrometrice
• la s.h. Calafat a fost depășită COTA DE ATENTIE cu 42 cm
• la s.h. Gruia (Mehedinți) a fost depășită COTA DE ATENȚIE cu 16 cm

“În următorul interval debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș), conform prognozei INHGA va fi în scădere până la valoarea de 10400 mc/s. Pentru intervalul 29.03.2013 – 02.04.2013 conform prognozei elaborate de INHGA-CNPB, debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere până la valoare de 10100 mc/s până în ultima zi a intervalului prognozat, situându-se peste media multianuală a lunii martie (6700 mc/s)”, Marin Tălău, director ABA Jiu.

Este în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 20 emisă de către INHGA în data de 24.03.2013, prin care se actualizează ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 18, până în data de 29.03.2013, ora 18.00.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.