Duminică trecem la ora de vară


În noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie, ora 3 va deveni ora 4
Sistemul de modificare a orelor are ca scop folosirea cât mai eficientă a luminii soarelui, pentru ca principalele activităţi umane să se poată desfăşura cât mai mult în timpul zilei. Ideea de schimbare a orelor pentru folosirea eficientă a luminii a fost propusă, în 1895, de George Vernon Hudson - deşi a fost menţionată şi de Benjamin Franklin în 1784 - şi implementată în timpul Primului Război Mondial. Oraşul Brandon din Manitoba, Canada, a fost primul din lume care a folosit acest sistem, trecând la ora de vară pe 17 aprilie 1916.

Imediat după aceea, începând de pe 30 aprilie 1916, Germania şi aliaţii săi din Primul Război Mondial au fost primele ţări care au folosit sistemul, pentru a face economie la cărbune. Marea Britanie, aliaţii săi şi mulţe ţări europene neutre au adoptat şi ele ora de vară în 1916, în timp ce Rusia şi alte câteva ţări, printre care şi SUA, au adoptat sistemul abia în anii următori. În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. În prezent, ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie (ora 3 devine 4). În ultima duminică din octombrie, se trece la ora de iarnă (ora 4 devine 3).

Pentru următorii opt ani, trecerea la ora de vară şi la ora de iarnă se va face la următoarele date:
2013 - 31 martie - 27 octombrie
2014 - 30 martie - 26 octombrie
2015 - 29 martie - 25 octombrie
2016 - 27 martie - 30 octombrie
2017 - 26 martie - 29 octombrie
2018 - 25 martie - 28 octombrie
2019 - 31 martie - 27 octombrie
2020 - 29 martie - 25 octombrie

Mersul trenurilor, afectat

Trecerea la ora de vară, ce va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, va afecta mersul trenurilor aflate în circulaţie între orele 3.01 şi 4, se arată într-un comunicat de presă al CFR Călători. Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora de iarnă până în noaptea de 30/31 martie 2013, ora 3, care devine ora 4. După această oră, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile de călători aflate în circulaţie între orele 3.01 şi 4 (ora de iarnă) vor circula întârziate, fiind afectate de schimbarea de oră un număr de 85 de garnituri, dintre care şapte trenuri internaţionale, 32 Inter Regio şi 46 Regio.

Având în vedere că şi în ţările vecine această trecere se face în aceeaşi zi de duminică, 31 martie 2013, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după orarul din mersul de tren în vigoare.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.