Cea mai mare comună doljeană, recunoscută pentru legumele pe care le produce, se confruntă cu o mare problemă, furtul de lemne din păduri, cauzată şi de indolenţa proprietarilor.
La Poiana Mare, comună care cuprinde şi satele Tunarii Vechi şi Tunarii Noi, îşi duc traiul de zi cu zi aproape 12.000 de suflete. Vreo 600 de gospodării au rămas goale, oamenii plecând din ţară pentru a-şi câştiga existenţa, dar restul au rămas „pe baricade“, principala lor îndeletnicire fiind legumicultura. Comerţul cu legume, inclusiv bostănoase, asigură traiul localnicilor, la fel şi creşterea animalelor, dar, ca în orice comunitate, există şi probleme. Cea mai mare o reprezintă distrugerea pădurilor, prin furtul de lemne sau prin păşunat.
Problema este una delicată, la care primarul Marin Vintilă nu ştie ce soluţii să mai găsească, pentru că proprietarii de păduri sunt, de cele mai multe ori, indiferenţi cu bunul lor, mai ales când e vorba de pază. „Iarna se adună lemne de foc, iar toţi cei rău-intenţionaţi pun ochii pe pădurile oamenilor. Am făcut acum doi ani o asociaţie a proprietarilor de păduri şi am încheiat un contract cu ocolul silvic pentru pază, dar cetăţeanul nu înţelege că trebuie să şi plătim pentru asta. Având în vedere că e vorba de un contract pe 900 de hectare, am obţinut un preţ foarte bun. Majoritatea proprietarilor nu trebuie să plătească mai mult de 20 de lei pe an, pentru paza pădurilor, dar aceşti bani nu au fost achitaţi. Am avut două întâlniri cu proprietarii la căminul cultural şi nu sunt interesaţi de acest aspect. Ei consideră că li se cuvine de drept această pază. La două întâlniri au venit 100 de oameni, şi sunt aproape 3.000 de proprietari de păduri. E dureros...“, susţine primarul comunei Poiana Mare.
„Am prins prin păduri rudari care scoteau buturugile uscate. Nu ar fi o mare problemă, dar ar fi bine ca buturugile să şi le scoată proprietarii, însă aceştia doar se plâng că li se taie din păduri. Am prins odată, cu poliţia şi cu cei de la ocol, vreo 15 căruţe de rudari prin pădurile oamenilor. Ştiţi ce ne-au zis proprietarii? Să-i lăsăm în pace. «Domnilor, le ia şi vi le vând tot dumneavostră!», le-am spus, dar degeaba. Nu ştiu ce să mai fac!“, a precizat edilul.
„Îmi este teamă că intră nisipul peste noi“
Nemulţumirea primarului Marin Vintilă se leagă şi de indolenţa oamenilor, care nu doar că nu-şi asigură paza pădurilor, ci le mai şi distrug involuntar. „Am vorbit la Romsilva să facem un contract de administrare, adică să se bage plugul prin zonele tăiate, ca să regenerăm un pic pădurea. Pentru că, atunci când pomul are patru ani, omul poate să bage şi oile prin pădure. Dar ei le bagă de acum, şi orice lăstar fraged este tocat şi se distruge. Primăria are 1.200 de hectare de păşune. Nu le cer nimic, doar să se ducă acolo cu oile şi caprele. Nu le convine, li se pare departe, aşa că le pasc tot pe aici, prin păduri“, a explicat Marin Vintilă. „Problema pădurii este foarte delicată şi îmi este teamă că intră peste noi nisipul, dacă o distrugem. Dar oamenii nu înţeleg asta...“, a mai spus primarul.
Acesta a mai dat un exemplu de lipsă de colaborare din partea localnicilor. „Am vorbit de paza proprietăţilor private. Am zis să punem oameni dintre noi care să le păzească, eu am dat impulsul, am găsit soluţii, am pus şi oamenii. Dar când a trebuit să-i plătim, nu a dat nimeni bani. Oamenii au stat două-trei luni de pază şi... E urât ce s-a întâmplat“, a povestit primarul Vintilă.
Furturile sunt o mare problemă a comunei. Spre exemplu, primăria a îngrădit ultimele două cimitire amenajate, dar au dispărut plasa, porţile şi ţevile de fier de la gard. Autorii furturilor sunt prinşi de cele mai multe ori, însă astfel de gesturi îl dezamăgesc pe primar. „Eu ştiu că nu sunt bani, dar fă ceva pentru tine, pentru traiul tău, că pământ este destul! Să ai o pasăre în curte, să ai făină, să ai un purceluş, cât să-ţi asiguri traiul, nu e mare lucru. Sunt tare ciudaţi!“, a afirmat Marin Vintilă. Acesta a mai oferit exemplul cablurilor de telefonie dintre localităţile Tunarii Vechi şi Tunarii Noi, tăiate de doi tineri, bărbat şi femeie, prinşi după o zi. „Ştiţi cât au câştigat din tot cablul ăla? Câte 70 de lei de fiecare! Cum să laşi fără telefonie fixă un sat unde sunt mulţi bătrâni, fără alte posibilităţi de comunicare, pentru 70 de lei?! I-am şi întrebat: «Nu aţi găsit altă soluţie? E teren de muncit destul!». Dar nu ai cu cine...“, a mai spus edilul, supărat că unii oameni aşteaptă totul de-a gata de la primărie.
Apă şi canalizare pentru 3.000 de gospodării
La capitolul proiecte, se poate spune că Poiana Mare stă destul de bine, atât la cele finalizate, cât şi la cele aflate în derulare. Cel mai mare proiect care va demara în comună după ani de aşteptare este legat de apă şi canalizare, facilităţi de care vor beneficia 3.000 de gospodării. „Suntem cea mai mare comună din Dolj şi nu aveam apă şi canalizare. Este un proiect foarte mare, pe care comunitatea îl doreşte de multă vreme, dar care a întârziat din cauza procedurilor. Suntem legumicultori, agricultori, se munceşte mult la Poiana Mare şi omul trebuie să aibă şi condiţii“, a spus primarul localităţii. Acesta a precizat că autorizaţia de începere a lucrărilor există, dar că au apărut unele modificări în ceea ce priveşte montarea racordurilor de care se leagă fiecare gospodărie, ale cărei costuri le va suporta primăria. „Pentru a mai scuti nişte bani, aceste racorduri o să le punem între doi vecini, pentru a se lega fiecare de acolo, iar oamenii au înţeles“, a spus Marin Vintilă. Partea de cofinanţare a proiectului suportată de Primăria Poiana Mare este de 228.000 de euro.
Primarul comunei a menţionat că are în plan şi un proiect de asfaltare a 34 de kilometri de drum, pe care îl va pune în aplicare după introducerea apei şi canalizării, şi că va continua şi proiectul „Poduri şi podeţe“, derulat în proporţie de 30%. „Am dus mai departe şi am finalizat şi un proiect preluat în primăvara lui 2008 de la fostul primar, cel privind platforma de colectare şi transfer al gunoiului din localitate. Am tot ce trebuie pentru a lua gunoiul din comună şi a-l duce la platforma de gunoi de la Mofleni“, a afirmat Marin Vintilă.
Camere de luat vederi pe DN 55A
În ceea ce priveşte proiectele care ţin de imaginea comunei, primarul a enumerat renovarea şi modernizarea căminului cultural, amenajarea parcului din spatele şi din faţa primăriei, construirea bazei sportive din Poiana Mare, dar şi amenajarea parcului şi terenului de fotbal de la Tunarii Noi. „Am mers prin toată comuna şi am toaletat toţi copacii care aveau crengile ieşite în stradă, ca să pot să intru cu utilajele pe drumuri, pentru reparaţiile de primăvară“, a mai spus primarul Vintilă. Acesta a făcut referire şi la târgul de săptămână, unde spune că mai are de lucru: „Vreau să-l autorizez. Am făcut o cameră pentru medicul veterinar şi mai vreau să fac o încăpere pentru animalele moarte, în caz că se întâmplă aşa ceva. Am compartimentat târgul şi am în plan să trag şi câte o conductă de apă pentru fiecare secţiune“.
Un alt lucru cu care se mândreşte primăria este monitorizarea drumului naţional DN 55A. „Avem şi camere de luat vederi, sunt puse pe şoseaua DN 55A, din capul localităţii până în Tunarii Vechi. Monitorizarea este la viceprimar în birou, şi când sunt probleme, poliţiştii vin şi se uită pe înregistrări. Este foarte bună această monitorizare şi pe şosele, şi pe la şcoli, pentru că ştiţi cum se spune: frica păzeşte via“, a afirmat primarul comunei Poiana Mare. Acesta a pomenit şi de „un rău necesar în localitate“: înfiinţarea a încă două cimitire, de 10.000, respectiv 6.000 de metri pătraţi.
Legumele din Poiana Mare ajung la Metro
Comuna Poiana Mare este cunoscută şi pentru legumele care pleacă de aici spre pieţele din Craiova, dar şi din alte oraşe din ţară. Localitatea dispune şi de o hală nouă de legume, de 800 mp, pentru comercializarea produselor, însă există şi un contract cu Metro, care ia de la Poiana Mare roşii, varză, ardei, castraveţi, vinete, „tot ce se produce aici“. „Nu s-a ajuns încă la faza ca producătorii să aibă sere, pentru că sunt foarte costisitoare, aşa că producem legumele doar în perioada lor, nu tot timpul anului. Sunt convins că în viitorul foarte apropiat vor exista şi aceste sere. Şi mai avem pepenii galbeni şi verzi, pe care oamenii au început să-i cultive tot mai mult“, a spus primarul Marin Vintilă. În ceea ce priveşte agricultura, în comună există vreo 20 de societăţi care au luat terenuri în arendă şi se ocupă de cultivarea lor.
Investiţie străină de cinci milioane de euro
La capitolul industrie, Poiana Mare nu este la fel de renumită, însă în viitor ar putea conta în economia Doljului, dacă se va concretiza intenţia unor firme locale cu acţionari străini de a investi 5.000.000 de euro într-o afacere care ar crea şi 200 de locuri de muncă. „În prezent, în Poiana Mare avem o fabrică de prelucrarea a lemnului, cu 50 de angajaţi, un privat cu câteva brutării, care mai are şi el vreo 40 de angajaţi, dar şi două firme unde doi dintre acţionari sunt străini. Acestea lucrează pentru export şi fac contragreutăţi şi cupe pentru utilaje grele. Au vreo 70 de angajaţi, însă vor să facă o investiţie de cinci milioane de euro, tot pentru contragreutăţi pentru export, şi ar mai avea nevoie de încă 200 de salariaţi. Toţi muncitorii sunt din Poiana Mare, iar pentru comunitate aceste investiţii care aduc şi locuri de muncă sunt mai mult decât benefice“, a dezvăluit primarul Marin Vintilă.
Primăria vrea iluminat pe leduri
Poiana Mare ar putea fi luminată noaptea de becuri cu led, ideea fiind dezbătută în şedinţa de consiliu local. „Am avut o discuţie în consiliu despre aceste becuri cu led şi, într-adevăr, am obţine o reducere a costurilor cu iluminatul public cu 60%. În plus, este o lumină foarte bună, albă, asemănătoare cu lumina naturală. O să facem o probă pe toată şoseaua de la Calafat spre Tunari“, a precizat primarul Marin Vintilă.
Sursa:www.gds.ro