A coborât în fântână şi a salvat viaţa unui alt copil / Eroul de la Segarcea are numai 14 ani!

Unde vrei sa donezi? Paypal
Ciobanu Gigel - ING / RO19INGB0000999909497742
Oferă-i la creator o cafea făcând o mică donație. Faceți clic pe pictograma săgeată de mai sus

O operaţiune spectaculoasă de salvare a unui copil în vârstă de 3 ani s-a desfăşurat, timp de aproape două ore, sâmbătă, în localitatea Segarcea. Gabriel Ruiu a căzut, din greşeală, într-o fântână adâncă de aproximativ 15 metri, dar foarte îngustă, cu un diametru de aproximativ 30 de centimetri, astfel că pompierii şi localnicii s-au luptat să scoată, rând pe rând, tuburile din beton ale fântânii, ca să ajungă cât mai aproape de micuţ. „Eroul” operaţiunii a fost tot un copil, din localitate, Cristian Marian Becheanu, în vârstă de 14 ani. Suficient de slăbuţ ca să aibă loc pe tuburile înguste, dar plin de curaj, Marian a fost legat de picioare, lăsat uşor în fântână, el fiind cel care l-a prins pe Gabriel şi l-a scos afară. Îmbrăţişările primite din partea părinţilor lui Gabriel, dar şi din partea pompierilor cărora le-a dat o mână de ajutor, lacrimile lor, şi ale vecinilor, care au stat cu toţii în tensiune până s-a terminat totul, l-au răsplătit, într-un fel, pe Marian, pentru gestul său. Acum este eroul oraşului. În ceea ce-l priveşte pe Gabriel, copilul de 3 ani, acesta este bine, însă este în continuare internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, la Secţia de Neurochirurgie, sub supravegherea medicilor.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă, în jurul orei 11.30, în localitatea Segarcea, unde un copil de trei ani, în timp ce se juca prin curte cu fratele său, a căzut, din greşeală, în fântână. Echipaje de pompieri, dar şi SMURD au ajuns la faţa locului, salvatorii constatând că au o misiune foarte grea. Copilul de 3 ani, Gabriel, căzuse într-o fântână adâncă de aproximativ 15 metri, dar foarte îngustă, cu un diametru de circa 30 de centimetri, cât să aibă loc un copil, nicidecum un adult. În aceste condiţii, a început o luptă contra cronometru pentru salvarea copilului. Din fericire, micuţul a fost în permanenţă conştient, a vorbit, a ascultat ce i s-a spus şi a colaborat cu medicii şi pompierii, din când în când fiindu-i administrat oxigen. Cu toţii, pompieri şi localnici, au pus mâna pe lopeţi şi au săpat pe lângă fântână, pentru ca rând pe rând să fie scoase tuburile din beton. Când s-au apropiat suficient de copilul aflat în fântână, pompierii l-au legat de picioare pe Marian Becheanu, un copil în vârstă de 14 ani, din Segarcea, şi l-au coborât uşor în interior. Marian s-a oferit să ajute pentru că nici un adult nu avea loc prin tuburile rămase, l-a prins pe Gabriel de mâini şi l-a scos afară. Amândoi copiii au fost primiţi cu lacrimi în ochi şi îmbrăţişaţi de părinţii micuţului şi de toţi cei care au fost martori ai întregii lupte date pentru salvarea lui Gabriel. Marian Becheanu este acum eroul întregului oraş. A spus că i-a fost puţin teamă, dar îl ştia pe Gabriel şi nu putea să-l lase acolo. Cel din urmă a fost preluat de elicopterul SMURD şi adus la Craiova, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde i s-au făcut toate investigaţiile necesare. „A fost o operaţiune extrem de dificilă, însă pompierii, medicii şi localnicii au colaborat foarte bine cu toţii. Suntem fericiţi că totul s-a terminat cu bine şi îl aşteptăm pe tânărul care ne-a ajutat să devină pompier”, a declarat mr. Florin Cocoşilă, ofiţerul de presă al ISU Dolj.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Gabriel Ruiu este conştient, stabil hemodinamic, însă ieri a fost transferat de la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă la Neurochirurgie, fiind imobilizat cu un guler, întrucât a suferit, în cădere, un traumatism de coloană cervicală.

Sursa:www.cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Consimțământ pentru cookie-uri
Folosim cookie-uri pe acest site pentru a analiza traficul, a vă aminti preferințele și pentru a vă optimiza experiența.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.