Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a participat, sâmbătă, la un concert de muzică de cameră, susținut de Septetul „Contempo” al Filarmonicii „Oltenia” Craiova, eveniment organizat la Muzeul de Artă din Calafat, cu prilejul celei de-a XXII-a ediție a Zilelor Municipiului.
„Vin cu drag la Calafat, una dintre localitățile Doljului încărcate de istorie și cu o semnificație aparte pentru mine personal. Mă reîntorc cu mare plăcere ori de câte ori am posibilitatea. Sunt onorat să particip la o nouă ediție a Zilelor Municipiului Calafat, așa cum o fac aproape în fiecare an. Sigur că în această perioadă foarte multe localități îmbracă straie de sărbătoare, însă am ales să vin la dumneavoastră, la Calafat, pentru a vă prezenta respectul pe care vi-l port și pentru că, sentimental, sunt mai aproape de acest municipiu. Calafatul, care în trecutul său mijlocea tranzitul de produse prin renumita sa Vamă, va redeveni în anii următori un important centru comercial. Acest pod care ne leagă de prietenii noștri din Bulgaria, prin localitatea Vidin, va oferi posibilitatea atât Calafatului, cât și județului Dolj să se dezvolte în anii următori. Am convingerea că, într-o cât mai scurtă perioadă de timp, Calafatul va căpăta o nouă dimensiune economică și va deveni principalul motor de dezvoltare pentru sudul județului Dolj, un punct de tranzit comercial. La ceas aniversar doresc să transmit calafetenilor cele mai sincere urări de sănătate, prosperitate, realizări profesionale, precum şi un călduros « La mulţi ani !», iar Primăriei Calafat şi Consiliului Local succes în realizarea tuturor proiectelor pe care şi le-au propus!”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.