Postări
Mănăstirea Maglavit îşi sărbătoreşte hramul
Credincioşi din toată Oltenia sunt aşteptaţi astăzi la Mănăstirea Maglavit, de praznicul „Izvorul Tămăduirii”, hramul sfântului aşezământ monahal. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de un sobor de preoţi. Piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă la data de 14 septembrie 1935, de episcopul râmnicean Vartolomeu Stănescu. Mănăstirea poartă ca hramuri „Izvorul Tămăduirii” şi „Naşterea Maicii Domnului”. Existenţa ei se leagă de persoana lui Petrache Lupu, un localnic din Maglavit, care, potrivit tradiţiei, a avut mai multe viziuni pe locul pe care stă astăzi ridicată mănăstirea.