Ministrul Transporturilor despre Podul Calafat-Vidin


Podul Calafat -Vidin este realizat în proporţie de 99%, din punctul de vedere al părţii române, a declarat, luni, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

''Mai avem de făcut doar câteva conexiuni care nu pot fi făcute decât după ce vin şi colegii bulgari cu tensiune şi cu firul'', a susţinut acesta, într-o conferinţă de presă.

Compania care va întreţine podul este o societate mixtă bulgaro-română cu sediul la Vidin şi cu reprezentanţă la Calafat.

''Compania este în procedură de înfiinţare'', a spus Fenechiu

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Ruse, că noul pod peste Dunăre, între Calafat şi Vidin, va fi inaugurat cel mai probabil la 15 iunie, iar la inaugurare va participa şi comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn.

Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea unei entităţi comerciale mixte pentru exploatarea noului pod mixt (rutier şi feroviar) peste fluviul Dunărea, între oraşele Calafat (România) şi Vidin (Republica Bulgaria), semnat la Sofia la 28 februarie 2012.

Podul Calafat-Vidin va avea o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costurile construcţiei, care până în anul 2011 erau estimate la circa 225 de milioane de euro, vor depăşi cel mai probabil 250 milioane de euro până la finalizarea proiectului.

Partea României de participare la bugetul societăţii mixte este estimată la 382.500 de euro, sumă în care sunt incluse capitalul social, costurile cu personalul ce va fi angajat de societate, cheltuieli administrative, cheltuieli pentru echiparea staţiei de taxare şi alte echipamente.




Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.