Ministrul Transporturilor verifică astăzi lucrările de la podul Calafat-Vidin


Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, şi secretarul de stat în MT, Cristian Ghibu, vor efectua, marţi, o vizită de lucru la Calafat, pentru a verifica stadiul în care se află lucrările la obiectivul de investiţii ''Podul Calafat-Vidin".

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis luni AGERPRES, această acţiune de verificare are ca scop finalizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiţii, în perspectiva deschiderii oficiale.

Vizita va avea loc la ora 11.00, la eveniment urmând să participe şi specialişti ai tuturor structurilor responsabile. 

"Vizita ce se va desfăşura, azi, 28 mai 2013, evidenţiază continuarea relaţiilor bilaterale dintre partea română şi reprezentanţii părţii bulgare privind operarea Podului Calafat-Vidin", precizează MT. AGERPRES

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.