Advertisement

Ziua Internaţională a Dansului sărbătorită şi la Calafat

Calafat News
vineri, mai 03, 2013 | 08:16 Last Updated 2013-05-03T05:16:39Z

Ziua de 29 aprilie a marchat la nivel mondial, Ziua Internaţională a Dansului. În 1982, Institutul Internaţional de Teatru (ITI), prin Comitetul Internaţional al Dansului (CID), a hotărât ca, în fiecare an, pe 29 aprilie, să se sărbătorească Ziua Internaţională a Dansului. Intenţia Zilei Internaţionale a Dansului şi a mesajului său este să îi aducă laolaltă, în această zi, pe toti cei interesaţi de dans, să sărbătorească această formă de artă şi să-i dezvăluie universalitatea, să depăşeasca toate barierele politice, culturale, etnice şi să aducă împreună oameni în pace şi prietenie printr-un limbaj comun.

   La Calafat, în premieră, Sorina Dumitraşcu, profesoară pe disciplina educaţie plastică, a pregătit un spectacol de muzică şi dans modern în Centrul Civic al municipiului Calafat. Începând cu ora 20.00, cei prezenţi au avut bucuria de participa la o demonstraţie de dans susţinută de elevii cei mai talentaţi ai şcolilor generale şi liceelor din Calafat.

Mesajul artistic a fost receptat, iar calafetenii care au dat curs invitaţiei au avut plăcerea de a petrece o seară minunată pe ritmuri de dans modern. “Copiii au cea mai mare bucurie atunci când dansează sau ascultă muzică , se simt liberi şi mult mai apropiaţi unul de celălalt, şi poate ăsta este cel mai mare câştig – comunicarea sută la sută reală, fără tastatură şi mouse” ne-a declarat la încheierea manifestării, prof. Sorina Dumitraşcu.

CRISTIAN RUDĂREANU
Comments
comments that appear the responsibility of the commentator
  • Ziua Internaţională a Dansului sărbătorită şi la Calafat

Trending Now

Advertisement