Alaiul Căluşului Oltenesc, din centrul oraşului la „Debarcader”

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, Primăriei și Consiliului Local Municipal Craiova, vor organiza în Duminica Rusaliilor (23 iunie), Alaiul Căluşului Oltenesc – ediţia a XV-a. Vor participa cete doljene de căluşari, din orașul Dăbuleni, din comunele Coţofenii din Dos – sat Potmelţu, Giurgiţa, Melinești – sat Negoiești, Pielești, Sopot – sat Pietroaia. Căluşarii vor juca mai întâi în centrul Craiovei, în Piaţa „Mihai Viteazul” (ora 9.30), apoi în Parcul „Nicolae Romanescu”, la „Debarcader” (ora 11.00). Evenimentul este unul cu tradiție, an de an călușarii – îmbrăcaţi cu cămăşi lungi, bătrâneşti, cu pelin, usturoi şi clopoţei la brâu – uimindu-i pe craioveni cu întregul lor ritual. După cum se știe, în 2005 UNESCO a proclamat tradiția Călușului drept capodoperă a patrimoniului oral și imaterial al umanității.

Sursa:http:www.cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.