S-a făcut “praf” cu BMW-ul la Radovan, iar acum este în spital

Un craiovean de 56 de ani şi-a făcut BMW-ul praf, iar el a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în urma unui accident petrecut în această după-amiază, în localitatea Radovan. Potrivit poliţiştilor, evenimentul s-a produs pe fondul vitezei şi neatenţiei.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj Marian Fusu-Mitrache, de 56 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism BMW dinspre Calafat către Craiova, pe DN 56,  într-o
curbă la stânga, pe direcţia sa de deplasare, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, a rupt parapetul de protecţie şi s-a răsturnat. La faţa locului au ajuns echipaje de Descarcerare şi SMURD din cadrul ISU Dolj, şoferul fiind preluat şi dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a fost investigat întrucât este suspectat că ar fi suferit fracturi costale.

„Victima a fost transportată la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că accidentul s-a petrecut pe fondul vitezei excesive şi a neatenţiei manifestată în conducere de şofer”, a declarat comisar şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Sursa:oradedolj.oradestiri.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.