Reprezentanţii Carrefour s-au aflat, ieri, în judeţul Dolj, pentru a lua legătura cu producătorii legumicoli din Poiana Mare, în special, dar şi cu cei din localităţile învecinate, Desa şi Ciupercenii Noi. Carrefoureste la prima acţiune în această zonă, având ca scop promovarea şi valorificarea produselor româneşti.
Prima întâlnire a avut loc la Poiana Mare, unde, în prezenţa primarului Marin Vintilă şi a viceprimarului municipiului Calafat, Doru Mituleţu, au fost lansate discuţii şi creionate proiecte ca această iniţiativă să devină viabilă.Carrefoura fost reprezentat de Florin Căpăţână, director de calitate, şi Silviu Diaconu, director produse proaspete. Discuţiile au avut ca temă principală modalităţile prin care producătorii pot intra pe piaţa Carrefour,dar şi avantajele care rezultă din această colaborare. În primul rând vor fi evitaţi intermediarii şi speculanţii, realizându-se o relaţie transparentă între producător şi consumator, care va aduce beneficii ambelor părţi implicate.
Cei care doresc ca în viitorul apropiat să lucreze cu Carrefour trebuie să deţină sau să fie parte într-o formă asociativă economică ce poate emite factură. Relaţia contractuală este stabilită direct între cele două părţi. Carrefour fiind distribuitor de produs în lanţul propriu, producătorii trebuie să-şi sorteze calitativ marfă pentru a corespunde cerinţelor contractuale, să o ambaleze şi eticheteze, iar preluarea se face doar de către centrul CarrefourBucureşti, care nu este depozit de legume şi zarzavaturi, ci doar platformă de preluare şi distribuţie.
Silviu Diaconu a declarat că la Poiana Mare se urmăreşte în primul rând producţia de roşii, renumite în ţară, dar şi de alte legume şi zarzavaturi care corespund calitativ şi cantitativ. Carrefourva asigura transportul sau plata acestuia după caz, acoperind toate cheltuielile suplimentare şi venind cu o ofertă peste preţul pieţei. Aşa cum am aflat din discuţiile avute la Poiana Mare, Carrefournu urmăreşte un anumit soi de roşii, ci doar ca cele colectate să fie de bună calitate. Pe lângă acestea vor fi achiziţionate şi vinete, castraveţi, ardei gras etc.
Primarul Marin Vintilă a salutat această iniţiativă, punctând faptul că singura problemă va fi înfiinţarea acelor asociaţii economice. Aceste asociaţii vor face primul pas către comerţul organizat şi vor fi, în acelaşi timp, un stimul pentru cei încă sceptici.
Sursa:www.cvlpress.ro