Producătorii din Poiana Mare vor furniza legume magazinelor Metro

Agricultorii din Poiana Mare vor furniza fructe şi legume către retailerul Metro Cash & Carry, care a decis extinderea programului de susţinere a producătorilor locali denumit “De-ale noastre”. Pe lângă pepenele de Dăbuleni care se găseşte deja în magazine, a venit rândul a peste 30 de fructe şi legume produse local pe care reţeaua le va comercializa.  

Programul este, conform oficialilor companiei, unic în ţara noastră şi a vizat, într-o primă fază, agricultorii din bazinul legumicol Poiana Mare din Dolj, aceştia devenind furnizorii companiei .
Reţeaua germană de magazine asigură desfacerea produselor. La Poiana Mare există deja un depozit de legume construit de omul de afaceri Gigi Neţoiu.

La începutul programului, cei 200 de fermieri au primit seminţele pentru răsaduri, iar pe tot parcursul procesului de producţie au fost consiliaţi de un inginer agronom, cconsultant Metro. El sfătuieşte fermierii atât în ce priveşte selecţia soiurilor, în funcţie de tipul de sol, cât şi în privinţa perioadei optime de recoltare, tehnicilor şi mijloacelor de producţie sau metodelor de eficientizare a costurilor de producţie şi resurselor. Legumele “De-ale noastre”, produse prin tehnologii tradiţionale, sunt cultivate în solar (în proporţie de 70%) sau pe câmp (30%), în proces fiind folosite, preponderent, îngrăşămintele naturale. Oferta de produse româneşti prin programul menţionat a ajuns, anul acesta, la 35 de legume şi fructe, comparativ cu doar patru tipuri de legume în anul 2012. De asemenea, un element de noutate în program este introducerea sortimentului de fructe proaspete, respectiv pepene galben şi pepene verde de Dăbuleni, oferta de legume şi fructe proaspete fiind extinsă pentru perioada mai-octombrie.

Sursa:www.craiovaforum.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.