Secţia de Urologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă a fost dotată, ieri, cu un laparoscop de ultimă generaţie. Echipamentul medical este nou-nouţ, foarte scump – a costat 80.000 de euro, iar banii au fost alocaţi de Consiliul Judeţean Dolj – şi va fi pus în funcţiune în următoarele două săptămâni, după ce vor fi achiziţionat şi tot instrumentarul necesar pentru operaţii. Medicii craioveni, deprinşi cu chirurgia deschisă, mult mai dificilă, spun că pacienţii care vor fi operaţi la rinichi prin metoda laparoscopică nu vor mai avea tăieturi foarte mari şi profunde pe corp şi, ceea ce este mai important, se vor reface la numai câteva zile după ce au ieşit din sala de operaţie.
Consiliul Judeţean Dolj investeşte, în acest an, un milion de euro în dotarea cu aparatură modernă a principalelor secţii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Un aparat performant – un laparoscop – a ajuns ieri la Secţia de Urologie, fiind prezentat ca o premieră pentru un spital din Craiova. „Am reabilitat 57 de săli de operaţie, principalele, iar în faza a doua am zis ca, din banii mulţi sau puţini pe care îi avem, să găsim o posibilitate ca pentru fiecare secţie să putem să achiziţionăm un aparat cu care doctorii cred că pot să fie mai aproape de pacienţi şi să rezolve o parte din problemele lor. Cei care au insistat şi cei care şi-au dorit foarte mult au fost chiar doctorii din această secţie, care au venit la noi într-un moment în care nu ştiam cum să mai ieşim din corzi cu banii pe care îi mai aveam. Până la urmă a trebuit să găsim această soluţie şi acum avem acest aparat care este un laparoscop modern, al doilea în ţară după cel de la Spitalul Elias. Cei care conduc această secţie sunt doctori care au lucrat în străinătate. Noi în investim un milion de euro în aparatele pe care le aducem în toate aceste secţii şi, începând de azi-dimineaţă de la ora 8.00, când a venit acest aparat, s-a făcut un efort mare să fie montat şi să poată să fie prezentat aici”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
Directorul spitalului, medicul Florin Petrescu, a precizat că au fost analizate aproape toate secţiile şi a fost aleasă Urologia întrucât medicii de aici au cerut insistent un laparoscop pentru intervenţiile medicale, rinichiul fiind considerat un organ profund care necesita operaţii complicate. „Foarte mulţi colegi medici din secţia de Urologie au venit pe rând şi au solicitat această tehnologie. Ei doresc să meargă mai departe şi să aplice tehnică modernă, să facă investigaţii şi intervenţii moderne. Ne bucurăm că avem un astfel de colectiv care este dornic de afirmare şi având toată deschiderea din partea Consiliului Judeţean, atunci am pornit la acest drum. A durat şapte luni până s-a finalizat”, a spus directorul spitalului.
Cu două săptămâni în urmă, au mai fost puse în funcţiune alte două aparate moderne: unul la Radiologie dentară, unde exista un echipament medical care trebuia să fie casat, altul la Urgenţă, unde iarăşi exista un echipament aproape de casat. „O să urmeze şi alte aparate care sunt în procedură de licitaţie, pentru alte secţii. Spitalul intenţionează să dezvolte şi investigaţii privind prelevări de ţesuturi, de organe, poate chiar, la un moment dat, şi transplant. Peste doi ani şi jumătate să putem spune că şi la Craiova se va face investigaţie de înaltă performanţă, cum este transplantul. Noi ne gândim chiar la secţia de Urologie, care are un colectiv foarte bun, şi sperăm ca ei să facă acest lucru pe viitor”, a mai spus Florin Petrescu.
Medicul Andrei Pănuş, care a studiat investigaţia laparoscopică în Israel, a spus că acest aparat este unul dintre cele mai bune şi că operaţiile care se vor face cu ajutorul lui vor fi mai uşor de suportat de pacienţi. „Aparatura conţine un turn şi o parte foarte deşteaptă de electro-chirurgie. Printr-o lentilă, acest turn urmăreşte vizualizarea ţesuturilor cu foarte mare rezoluţie, iar unitatea de electro-chirurgie este foarte, foarte folositoare pentru hemostază, pentru diminuarea complicaţiilor hemoragice şi pentru desfăşurarea operaţiilor într-un timp mai scurt. Operaţiile la care va fi folosit instrumentul sunt operaţiile pe rinichi, în principal, pentru că acesta este un organ profund. În chirurgia deschisă, pentru a ajunge la un organ profund, aveam nevoie de incizii foarte mari la piele. Acum se pot realiza aceste operaţii – de extirpare a rinichiului, dacă este patologic, sau de reparare a lui – prin două-trei incizii de 2 sau 3 centimetri, cu o foarte bună vizibilitate, cu o foarte bună hemostază şi cu o recuperare excepţională, în două sau trei zile, a pacientului”.
Laparoscopul va fi funcţional în următoarele două săptămâni, după ce va fi procurat tot instrumentar auxiliar pentru operaţii. Medicii care vor lucra cu acest aparat fac parte din Secţia de Urologie, aceştia perfecţionându-se în acest sens în ţară şi în străinătate. „Am făcut cursuri de laparoscopie mai mulţi medici, trei sau patru din clinică. Sunt câţiva colegi care deja s-au înscris în septembrie la un curs de laparoscopie la Cluj, unde se desfăşoară şi două manifestări de acest gen. La spitalul municipal, la clinica doctorului Coman, este un simpozion de Urologie, iar la începutul lui octombrie, un alt simpozion la Institutul Oncologic. Dorinţa noastră – şi avem promisiunea în acest sens – este să colaborăm cu profesorul Coman de la Cluj şi cu alţi colegi de la Spitalul Panduri din Bucureşti, când vom face primele intervenţii, ca să fie toate lucrurile standardizate. Avem promisiuni şi din partea unui doctor foarte renumit de origine română din Israel, la care am făcut un curs de perfecţionare anul trecut. Ne-a promis că va participa pentru câteva zile la intervenţie”, a mai spus doctorul Andrei Pănuş. Aceste tehnici se aplică însă numai în stadii precoce ale bolilor de rinichi.
Investiţiile pe care Consiliul Judeţean Dolj le face la Spitalul judeţean nu se opresc aici. Vicepreşedintele CJ Dolj, Cristinel Iovan, a declarat că se va începe, din această toamnă, renovarea etajului 10, unde se află cele două clinici de Pediatrie, dar şi a etajului 9, unde se află Terapia Intensivă. „Bani nu sunt foarte mulţi, se fac eforturi deosebite pentru a găsi finanţările necesare fie pentru a găsi 1 milion de euro pentru aparatura medicală, care se dă numai în acest an, fie pentru a găsi 10 milioane de euro pentru a construi alte trei clinici în jurul acestui spital. Dar acest aparat medical arată că promisiunea pe care am făcut-o în urmă cu doi ani începe să fie transpusă în practică. Eu mă bucur pentru că acest aparat dezvoltă şi o şcoală medicală aici, la Craiova, şi mă bucur să constat că doctorii au avut încredere în cuvântul nostru că vom dota această secţie cu aparatură modernă şi încep să se pregătească astfel încât, în momentul în care el va fi funcţional şi toate probele vor fi făcute, să se treacă de a doua zi la operaţii. Poate că peste câţiva ani vom vorbi, chiar în această sală, de primul transplant de rinichi făcut la Craiova”.
Sursa:www.cvlpress.ro

Secţia de Urologie îşi propune, pentru viitor, transplanturi de rinichi

Operaţiile vor fi mult mai uşoare

Laparoscopul tratează mai bine bolile aflate în primele stadii
Laparoscopul va fi funcţional în următoarele două săptămâni, după ce va fi procurat tot instrumentar auxiliar pentru operaţii. Medicii care vor lucra cu acest aparat fac parte din Secţia de Urologie, aceştia perfecţionându-se în acest sens în ţară şi în străinătate. „Am făcut cursuri de laparoscopie mai mulţi medici, trei sau patru din clinică. Sunt câţiva colegi care deja s-au înscris în septembrie la un curs de laparoscopie la Cluj, unde se desfăşoară şi două manifestări de acest gen. La spitalul municipal, la clinica doctorului Coman, este un simpozion de Urologie, iar la începutul lui octombrie, un alt simpozion la Institutul Oncologic. Dorinţa noastră – şi avem promisiunea în acest sens – este să colaborăm cu profesorul Coman de la Cluj şi cu alţi colegi de la Spitalul Panduri din Bucureşti, când vom face primele intervenţii, ca să fie toate lucrurile standardizate. Avem promisiuni şi din partea unui doctor foarte renumit de origine română din Israel, la care am făcut un curs de perfecţionare anul trecut. Ne-a promis că va participa pentru câteva zile la intervenţie”, a mai spus doctorul Andrei Pănuş. Aceste tehnici se aplică însă numai în stadii precoce ale bolilor de rinichi.
Investiţiile vor continua şi la celelalte secţii