Arşiţa topeşte tot în Dolj

Nu vom scăpa prea curând de caniculă. Meteorologii ne atenţionează că urmează două zile de foc pentru Oltenia, îndeosebi pentru localităţile din Lunca Dunării, arşiţa resimţindu-se destul de mult şi la Craiova. Cea mai răcoroasă zi pare să fie cea de vineri, când sunt aşteptate ploi răzleţe. Din păcate, ele vor răcori doar uşor aerul, fără să amelioreze seceta puternică despre care specialiştii spun că s-a instalat în solul judeţului Dolj. Alarmant este şi faptul că debitul Dunării este, în acest moment, la jumătate faţă de media lunii august. 

Astăzi, în localităţile din Lunca Dunării – Calafat, Călăraşi şi Bechet – se va atinge o temperatură de 37 grade Celsius. Meteorologii spun că este oarecum obişnuită pentru această perioadă a anului şi specifică părţii de sud a judeţului, dar că, de această dată, arşiţa se va resimţi şi în Craiova. Gradele nu vor urca atât de mult, însă canicula se va instala puternic încă de dimineaţă. „Pentru localităţile din Lunca Jiului nu este ceva nemaiîntâlnit, de regulă sunt astfel de temperaturi ridicate. Şi la Craiova va fi destul de cald”, a menţionat, ieri, Ion Mărinică, meteorolog în cadrul Centrului Meteorologic Regional Oltenia.

Joi şi vineri ne mai răcorim puţin

După ce vom trece cu bine de ziua de astăzi, mâine şi poimâine vom lua o binevenită porţie de răcoare. Temperaturile caniculare pe care le-am suportat în ultimele zile vor mai scădea puţin odată cu ploile răzleţe care sunt anunţate pentru aceste două zile. Răcirea va fi resimţită începând din noaptea de miercuri spre joi şi în după-amiaza zilei de joi, când sunt anunţate condiţii de averse izolate de ploaie, chiar şi descărcări electrice. „În cursul zilei de joi, temperatura aerului va scădea uşor, maximele termice încadrându-se între 29 şi 34 de grade Celsius, iar minimele, între 14 şi 19 grade Celsius”, a mai spus meteorologul Ion Mărinică.

Temperaturi suportabile în week-end

Potrivit acestuia, în noaptea de joi spre vineri şi în cursul zilei de vineri, vremea va deveni instabilă, local vor cădea averse de ploaie şi se vor semnala descărcări electrice. Maximele vor fi cuprinse între 25 şi 30 de grade Celsius, iar minimele între 13 şi 18 grade Celsius. „Sfârşitul de săptămână va veni cu vreme frumoasă. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura aerului va creşte uşor de la o zi la alta”, se prezintă prognoza pentru acest week-end. Maximele vor fi cuprinse sâmbătă între 27 şi 32 de grade Celsius, iar duminică se vor încadra între 28 şi 33 de grade Celsius. Minimele termice vor fi cuprinse între 12 şi 18 grade Celsius.

Secetă puternică în Dolj

Îngrijorător este însă faptul că temperaturile foarte ridicate au declanşat o secetă puternică în Oltenia. Meteorologul Ion Mărinică a explicat că, din cauza caniculei, rezerva de apă din sol este redusă. „La această oră, se încadrează, pe stratul de sol 0-100 centimetri, între 300 şi 600 de metri cubi de apă la hectar în zona de sud a regiunii Oltenia. În zona de nord – respectiv în nordul judeţelor Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea – rezerva de apă este mai mare, între 600 şi 900 de metri cubi de apă la hectar”. Acesta a precizat că, din punct de vedere agricol, ploile care vor veni vor fi semnificative doar pe suprafeţe restrânse, dar în majoritatea regiunilor vor fi nesemnificative şi, deci, nu vor aduce o îmbunătăţire a situaţiei de secetă.

Debitul Dunării este la jumătate

Alarmant este şi faptul că, în această perioadă, debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, este aproape la jumătate faţă de media multianuală a lunii august – 2.380 metri cubi pe secundă faţă de 4.300 metri cubi pe secundă. În plus, pe tot sectorul, aval Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere.

Reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” dau însă asigurări că există o rezervă suficientă de apă în lacurile de acumulare. Astfel, în principalele 36 de lacuri de acumulare există un volum total de 3,69 miliarde metri cubi care asigură satisfacerea tuturor folosinţelor de apă. Administraţia Naţională „Apele Române” monitorizează permanent volumul de apă stocat în lacurile de acumulare şi în secţiunile de control, astfel încât, pentru perioada următoare, rezerva de apă stocată în acumulări garantează asigurarea apei brute la valorile normale pentru toţi utilizatorii: populaţie, industrie, energie, agricultură, piscicultură şi agrement.

Consumăm tot mai puţină apă

Pe baza debitelor afluente realizate în cursul acestei luni în principalele lacuri de acumulare, a prognozelor hidrologice pentru lunile imediat următoare şi a cerinţelor de apă ale folosinţelor, resursele de apă pentru alimentarea folosinţelor prin sisteme centralizate vor fi asigurate fără restricţii.

Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Naţionale „Apele Române”, cerinţa de apă din România a scăzut cu 12,92 miliarde de metri cubi de apă faţă de anul 1990, de la 20,4 miliarde de metri cubi de apă (cât era în anul 1990) la 7,48 miliarde de metri cubi de apă (cât s-a înregistrat în anul 2013). La nivelul anului 2013, cerinţa de apă este defalcată pe trei categorii de utilizatori: populaţie – 1,16 miliarde de metri cubi (15,51%), agricultură – 1,41 miliarde de metri cubi (18,85%) şi 4,91 miliarde de metri cubi de apă (65,64%), cât este cerinţa de apă pentru sectorul industrial. În perioada 1990-2013, cerinţa de apă a scăzut dramatic în agricultură, respectiv cu 7,69 miliarde de metri cubi de apă, de la 9,1 miliarde de metri cubi de apă din anul 1990 la 1,41 miliarde de metri cubi de apă cât este solicitată în anul 2013.

Sursa:www.cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.