Depistat la volan cu 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat

Trei conducători auto s-au ales cu dosare penale după ce, în cursul zilei de luni, au fost depistaţi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Recordul în materie îl deţine un bărbat din Calafat, care avea o concentraţie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, luni dimineaţa, în jurul orei 8.00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier l-au depistat pe Ion Cîrtog, de 57 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Chevrolet, pe strada „Banul Stepan”, din municipiu, având o concentraţie de 0,43mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Seara, în jurul orei 19.30, în comuna Işalniţa, poliţişti din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene şi din cadrul Secţiei 1 de Poliţie Rurală Craiova l-au depistat în trafic pe Cristian Braboveanu, de 26 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Opel, având o concentraţie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, după cum s-a stabilit în urma testării cu etilotestul.

Câteva ore mai târziu, poliţiştii au dat şi peste „recordmanul” zilei. În jurul orei 22.00, o patrulă din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Cetate care acţiona pe DN56 A, în comuna Maglavit, a oprit pentru verificări un autoturism Matiz, la volanul căruia se afla Nicolae Oprea, de 47 de ani, din Calafat. Pentru că bărbatul mirosea a alcool, poliţiştii l-au testat cu etilotestul, rezultând o concentraţie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Poliţiştii i-au condus pe cei în cauză la unităţi medicale pentru recoltarea probelor biologice, în toate cele trei cazuri fiind întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile având o concentraţie mai mare decât limita legală”, a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Sursa:www.cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.