Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Calafat au depistat o persoană de sex masculin care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate bulgărească falsă.
În data de 04.10.2013, ora 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, călătorind cu un autoturism marca BMW, o persoană de sex masculin care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate bulgărească pe numele Valeriev V.
Procedând la verificarea documentului, poliţiştii de frontieră au constatat că acesta este fals. În urma controlului amănunţit nu au fost găsite alte documente de identitate care să îi aparţină.
Conform protocolului româno-bulgar încheiat, persoana şi documentul au fost predate Poliţiei de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Calafat au depistat două persoane de sex masculin care conduceau două autoturisme, primul neînmatriculat şi cu numere false, iar al doilea fără a avea drept de circulaţie pe teritoriul României.
În data de 03.10.2013, ora 18.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul bulgar Hristov M., în vârstă de 34 ani, la volanul unui autoturism marca Hyundai.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că seria de şasiu înscrisă în certificatul de înmatriculare nu corespunde cu cea înscrisă pe autoturism, acesta figurând ca fiind radiat din circulaţie din data de 04.06.2012.
Câteva ore mai târziu, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul sârb Ljubisa K., în vârstă de 61 ani, la volanul unui autoturism marca Nissan.
La controlul de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că plăcuţe de înmatriculare ale autoturismului sunt confecţionate artizanal din carton, acesta neavând drept de circulaţie pe drumurile publice. Persoana în cauză a declarat că plăcuţele de înmatriculare i-au fost ridicate de către un echipaj al poliţiei maghiare în urmă cu câteva zile.
Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu numere false de înmatriculare, respectiv conducere pe drumurile publice a unui autoturism care nu are drept de circulaţie pe teritoriul României.

Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere