Parcul industrial de la Calafat se deschide la primăvară

Parcul industrial din Calafat se deschide în primăvara anului viitor, reprezentanţii mai multor companii din Bulgaria arătându-se deja interesaţi să îşi extindă afacerile pe malul stâng al Dunării. Primarul Calafatului, Mircea Guţă, a declarat pentru Ziarul Olteniei că reprezentantul firmei Greenfileds Invetsments Group SRL care realizează parcul industrial pe infrastructura fostei Fabrici de zahăr din localitate, a luat deja legătura cu mai mulţi investitori din Bulgaria. „Noi sperăm că o să fie funcțional în primăvara anului viitor, însă depinde numai de întreprinzător. Din discuțiile purtate cu el am înțeles că deja a luat legătura cu diverşi investitori din Bulgaria. De exemplu, ştiu că este vorba de un investitor care se ocupă cu prelucrarea şi vânzarea lemnului. În acest moment nu pot să vă spun cât o să fie metrul pătrat, dar sigur o să fie mai ieftin ca la Craiova”, a afirmat primarul Mircea Guţă.

Consiliul Local Calafat a aprobat în urmă cu două luni cererea unui investitor privat de a ridica un parc industrial pe infrastructura fostei Fabrici de zahăr din localitate. De asemenea, din septembrie, toate firmele în Calafat cel puţin 20.000 de euro pot solicita Consiliului Local să realizeze pe domeniul public diverse lucrări de care firmele au nevoie de cel puţin valoarea taxelor şi impozitelor locale plătite.

Sursa:ziarulolteniei.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.