Prins cu buletin fals când încerca să amaneteze bijuterii

Poliţiştii doljeni au reţinut şi introdus în arestul inspectoratului, pentru 24 de ore, un bărbat din municipiul Craiova pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals privind identitatea şi uz de fals

La data de 1 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor şi Poliţei Municipiului Craiova – Biroul de Investigaţii Criminale, fiind în afara orelor de program, s-au sesizat cu privire la faptul că, la o casă de amanet situată pe strada George Enescu, un tânăr, prezentând o carte de identitate falsă, a încercat să amaneteze mai multe bijuterii.

Poliţiştii au procedat la conducerea acestuia la sediul unităţii unde a fost identificat în persoana lui M. Florin, de 30 ani, din Craiova, judeţul Dolj. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că acesta a prezentat o carte de identitate falsă, pe numele unui bărbat din municipiul Bacău, şi i-a spus angajatului casei de amanet că doreşte să amaneteze aproximativ 140 gr bijuterii aur, însă acest lucru nu s-a finalizat. Suspectul a fost prins de către poliţişti în momentul în care a părăsit casa de amanet, iar cu ocazia controlului corporal asupra acestuia au fost găsite bijuterii din material de culoare galbenă  şi cartea de identitate folosită.

Prin extinderea cercetărilor împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat s-a stabilit faptul că acesta este autorul unei înşelăciuni comise prin acelaşi mod de operare, în Calafat, unde a prejudiciat o societate comercială (casă de amanet) cu suma de 9.000 de lei, la data de 13 septembrie a.c.

Ieri, 2 octombrie a.c., în baza probatoriului adminsitrat de poliţiştii doljeni împotriva lui M. Florin, de 30 ani, s-a dispus începerea urmăririi penale, învinuitul fiind reţinut pe baza de ordonanţă de reţinere şi introdus în arest. Astăzi craioveanul  va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă, în sarcina sa fiind reţinute infracţiunile de înşelăciune, fals privind identitatea şi uz de fals.

Sursa:www.lupamea.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.