Cercetați pentru pescuit cu instrumente interzise

Miercuri, 13 noiembrie a.c., în jurul orei 13.45, efective din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Calafat – I.J.J. Dolj, afl...

Miercuri, 13 noiembrie a.c., în jurul orei 13.45, efective din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Calafat – I.J.J. Dolj, aflate în timpul executării unei misiuni specifice pe raza comunei Ciupercenii Noi, s-au sesizat cu privire la faptul că doi cetăţeni pescuiau în balta Schela, punctul Arceru, cu obiecte interzise de lege. Jandarmii au procedat la legitimarea şi stabilirea identităţii acestora, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că D.P., de 58 ani şi N.M., de 49 ani, ambii din loc. Desa, deţineau şi pescuiau cu ajutorul a două ţepoaice. Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pescuit cu ţepoaica, faptă prevăzută şi pedepsită de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, urmând a fi înaintate organelor competente pentru soluţionare.

Sursa:www.cvlpress.ro

COMMENTS

S-ar putea să-ți placă și:

Nume

Accident,4,Actual,917,Atentionare Meteo,40,Balul Bobocilor,1,cadastru,1,Calafat,2,Calafat News,13,Centrul Civic,2,Compania de Apă Oltenia,1,coplata,1,Desa,1,Educatie,9,Eveniment,136,Facebook,1,Feature,1,incendiu,26,IPJ Dolj,1,ISU Dolj,5,ÎNTRERUPERI PROGRAMATE,5,LICITATII,2,Marea Britanie,1,METEO,8,Municipiul Calafat,4,National,1,Naţional,1,Național News,7,News,1,Podul Calafat-Vidin,101,Politica,2,PTF Calafat,389,Sănătate,3,Sfinţi Ierarhi,1,Slider,1420,Spitalul Municipal Calafat,1,Sport,263,Stiri externe,614,Stiri interne,1292,Video,4,Virus,4,Zilele Municipiului Calafat,3,
ltr
item
Calafat News - Media Website: Cercetați pentru pescuit cu instrumente interzise
Cercetați pentru pescuit cu instrumente interzise
http://1.bp.blogspot.com/-4Z2ZuY1_M8g/UoTdtLwUVRI/AAAAAAAAN-4/pwaL_tbo6U0/s1600/jandarmi1.jpg
http://1.bp.blogspot.com/-4Z2ZuY1_M8g/UoTdtLwUVRI/AAAAAAAAN-4/pwaL_tbo6U0/s72-c/jandarmi1.jpg
Calafat News - Media Website
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2013/11/cercetati-pentru-pescuit-cu-instrumente.html
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2013/11/cercetati-pentru-pescuit-cu-instrumente.html
true
4417190105792548726
UTF-8
Loaded All Posts Not found any posts VIEW ALL Readmore Reply Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE SEARCH ALL POSTS Not found any post match with your request Back Home Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share to a social network STEP 2: Click the link on your social network Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy