Dolj: Analize gratuite pentru 300 de romi

Peste 300 de romi din mai multe comunităţi doljene au beneficiat de un set de analize de bază în cadrul unei campanii ce şi-a propus să-i încurajeze pe aceştia să meargă mai des la medic. Tot cu această ocazie s-a realizat şi un studiu, concluzia fiind că accesul romilor la serviciile sanitare – mai ales a celor lipsiţi de posibilităţi financiare – este încă deficitar.  

Campania s-a desfăşurat în rândul comunităţilor rome din localităţile Craiova, Calafat, Catane, Cerăt, Amărăştii de Jos şi Lipovu. Deşi majoritatea celor chestionaţi au afirmat că sunt înscrişi pe listele unui medic de familie, aceştia au recunoscut că nu se adresează doctorului decât în situaţii de urgenţă. Mai mult de jumătate dintre aceştia au precizat că nu ştiu să fie suferinzi de vreo boală, dar, pe de altă parte, în ultimii ani nu au fost la medic pentru analize. În plus, s-a constatat că există şi comunităţi care nu dispun de infrastructură sanitară, bolnavii fiind nevoiţi să parcurgă câţiva kilometri buni pentru a ajunge la medic.

Ieri, Asociaţia Împreuna Pro Educaţie, Sănătate, Oameni şi Economie Socială – E.S.O.E.S a încheiat campania de informare şi conştientizare „E important să fiu interesat de sănătatea mea”, derulată în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Dolj. „Misiunea noastră este de a contribui la dezvoltarea durabilă a comunităţilor de romi din regiunea Sud Vest Oltenia. Dorim ca etnicii romi să devină mai încrezători în calitatea serviciilor medicale şi conştienţi de dreptul la sănătate pe care îl are orice cetăţean, care merită să fie tratat fără discriminare, excludere, într-o societate unde toţi oamenii sunt valorizaţi, bine trataţi conform principiilor pe care cadrele medicale le învaţă în şcolile de specialitate”, a precizat Ramona Şurlea reprezentant al asociaţiei E.S.O.E.S.

Acces deficitar la serviciile medicale

În cadrul proiectului, 300 de persoane de etnie romă, cu vârsta peste 18 ani, care nu au calitate de asigurat sau care au venituri foarte mici şi acces insuficient la informaţii în domeniul educaţiei sanitare, au beneficiat de un pachet de analize medicale de bază. Acestora le-au fost aplicate şi chestionare legate de starea de sănătate şi accesul la serviciile sanitare. Printre concluziile desprinse se numără lipsa de informare legată de domeniul sanitar a celor din comunităţile respective. În plus, majoritatea manifestă un comportament la risc, ceea ce înseamnă că în următorii ani ar putea să apară mai multe cazuri din patologia cardiovasculară, neurologică, digestivă sau metabolică.

Alături de reprezentanţii asociaţiei neguvernamentale, în cele şase localităţi doljene s-au deplasat şi voluntari, cadre medicale şi studenţi la Medicină, care au încercat să-i convingă pe romi cât de important este să treacă periodic pragul unui cabinet medical. Un alt scop al evaluării a fost acela de a identifica nevoile de informare şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii prin promovarea unui stil de viaţă sănătos.

  Campania s-a desfăşurat în şase comunităţi doljene

Asociaţia Împreuna Pro Educaţie, Sănătate, Oameni şi Economie Socială, dar şi cei care au participat la conferinţa de ieri au anunţat că îşi doresc, în continuare, ca în urma acestei iniţiative, etnicii romi să beneficieze de acces la serviciile medicale. Campania a fost implementată cu sprijinul liderilor romi din comunităţile vizate de proiect şi al voluntarilor Asociaţiei E.S.O.E.S, tineri romi, elevi ai şcolilor postliceale sanitare şi studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova. De altfel, echipa asociaţiei a fost formată din activişti cu experienţă în elaborarea şi implementarea de proiecte şi programe adresate comunităţilor de romi, în realizarea unor analize şi studii care reflectă situaţia romilor, dar şi în implementarea unor campanii de informare şi conştientizare.

Proiectul a fost cofinanţat de Agenţia Naţională pentru Romi – Programul “Anul european al cetăţenilor” şi a avut ca obiectiv general creşterea gradului de conştientizare a 1.700 de  persoane cu vârsta de minimum 18 ani, cetăţeni români de etnie romă şi cetăţeni români din şase localităţi doljene.

Sursa:www.cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.