În această Vineri din Săptămâna Luminată prăznuim pe Maica Domnului, izvorul nemuririi din care izvorăsc ape pururea vii şi din care se revarsă toată bunătatea şi mulţimea de tămăduiri. Izvorul Tămăduirii este un praznic al Maicii Domnului și o zi de sărbătoare care datează din a doua jumătate a primului mileniu creştin. La sărbătoarea de astăzi mergem cu gândul şi cu inima mai ales spre Maica Domului, cea care s-a dovedit izvor al dumnezeirii, prin naşterea Mântuitorului. Izvorul Tămăduirii nu este altceva decât harul Domnului nostru Iisus Hristos, care se revarsă peste noi în chip deosebit în aceasta Săptămâna Luminată, prin mijlocirea Maicii Sale. Potrivit tradiţiei creştine, Leon Cel Mare, cu puţin timp înainte de a deveni împărat, undeva în jurul anului 450, aflându-se într-o pădure de pe lângă Constantinopol, a întâlnit un bătrân orb care l-a rugat să-i dea apă şi să-l conducă în cetate. După îndelungi căutări, negăsind niciun izvor, a auzit glasul Fecioarei Maria care i-a zis:” Nu este nevoie să te mai osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leon, mai adânc în această pădure şi, luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi!” Leon a făcut ascultare şi a găsit un izvor din care i-a dat omului să bea. Apoi i-a spălat faţa cu acea apă, iar orbul a căpătat vederea. După ce a ajuns împărat, Leon nu a uitat întâmplările minunate ale acelei zile şi a construit lângă izvor o biserică. Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserică şi mai mare, care însă a fost distrusă de turci în anul 1453. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit răni şi suferinţe. Astăzi, la Istanbul (vechiul Constantinopol), există un paraclis ce datează din secolul V, zidit pe locul acelui izvor ce mai curge şi acum. Aici, creştinii vin cu credinţă şi nădejde, din toate colţurile lumii, spre a se vindeca de boli şi neputinţe. Mai multe decât picăturile de ploaie, decât mulţimea stelelor şi a frunzelor sunt minunile ce se fac acolo până astăzi, prin acel izvor. Credincioşii ortodocşi se roagă în această zi la biserică pentru sănătate, ferirea de rele, luând parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. După ce preotul sfinţeşte apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul: “Mântuieste, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău!” Astfel, s-a reţinut în popor că scopul urmărit prin folosirea aiasmei este de a alunga duhurile cele rele. Însuşi Mântuitorul i-a spus femeii samarinence: “De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce zice ţie: dă-mi să beau, tu ai fi cerut de la Dânsul şi ţi-ar fi dat ţie apa cea vie!” (Ioan. 4, 10). În iconografia praznicului Izvorului Tămăduirii, Maica Domnului si Mântuitorul Hristos se află într-o cristelniţă, vasul în care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentată cu mâinile înălţate, semn al rugăciunii, iar Mântuitorul binecuvântând cu ambele mâini, ca răspuns al rugăciunilor Maicii Sale. Din bazin izvorăşte apa care are darul tămăduirii. Această icoană exprimă ideea că Fecioara L-a născut pe Hristos, Care este Dătătorul apei vii a Duhului. Mai mereu cădem pradă bolilor trupeşti şi deseori alergăm către doctori cu speranţa vindecării. Ne zbatem în vâltoarea grijilor cotidiene si înotăm în valurile tot mai agitate ale vieţii lumeşti, ignorând, din nefericire pentru noi, stadiul bolilor sufleteşti care ne rod în interior şi care, de cele mai multe ori, nu dor decât prea târziu. Tocmai de aceea, acum, la moment sfânt de prăznuire, să ne cercetăm adâncul cel nevăzut al sufletului şi să-l învrednicim de a primi leacul duhovnicesc, care, prin mila lui Dumnezeu, este la îndemâna tuturor. Hristos Cel Înviat, Izvor nesecat de daruri pentru noi, să fie pururi în mijlocul nostru. Amin.
Preot LIVIU SĂNDOI
