Bătrân din Poiana Mare cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

La data de 16.07 2014, în jurul orei 1300, lucrători ai Secției 10 Poliție Rurală Poiana Mare împreună cu poliţişti din cadrul postului d...

La data de 16.07 2014, în jurul orei 1300, lucrători ai Secției 10 Poliție Rurală Poiana Mare împreună cu poliţişti din cadrul postului de poliţie din comuna Poiana Mare l-au depistat pe B.PETRE, 61 de ani, din localitate care deţinea fără drept la domiciliu o armă neletală, cal. 8 mm, dar și un număr de 15 cartușe aferente acesteia.

Cel în cauză le-a declarat poliţiştilor faptul că atât arma cât și cartușele le-a cumpărat din Italia în urmă cu aproximativ un an de zile și le-a introdus în țară în luna august 2013, fără a le declara la vamă.

Armamentul și muniția au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză poliţiştii întocmind dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă.

COMMENTS

S-ar putea să-ți placă și:

Nume

Accident,4,Actual,898,Atentionare Meteo,40,Balul Bobocilor,1,cadastru,1,Calafat,2,Calafat News,13,Centrul Civic,1,Compania de Apă Oltenia,1,coplata,1,Desa,1,Educatie,9,Eveniment,134,Facebook,1,Feature,1,incendiu,26,IPJ Dolj,1,ISU Dolj,5,ÎNTRERUPERI PROGRAMATE,5,LICITATII,2,Marea Britanie,1,METEO,8,Municipiul Calafat,2,National,1,Naţional,1,Național News,7,News,1,Podul Calafat-Vidin,101,Politica,2,PTF Calafat,384,Sănătate,3,Sfinţi Ierarhi,1,Slider,1401,Spitalul Municipal Calafat,1,Sport,263,Stiri externe,613,Stiri interne,1280,Video,4,Virus,4,Zilele Municipiului Calafat,2,
ltr
item
Calafat News - Media Website: Bătrân din Poiana Mare cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Bătrân din Poiana Mare cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor
http://1.bp.blogspot.com/-_4NH5js1D1A/U8jFxAhBMKI/AAAAAAAAQbI/Vnd5FkC4Xuc/s1600/arme-pistoale-195x110.jpg
http://1.bp.blogspot.com/-_4NH5js1D1A/U8jFxAhBMKI/AAAAAAAAQbI/Vnd5FkC4Xuc/s72-c/arme-pistoale-195x110.jpg
Calafat News - Media Website
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2014/07/batran-din-poiana-mare-cercetat-pentru.html
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2014/07/batran-din-poiana-mare-cercetat-pentru.html
true
4417190105792548726
UTF-8
Loaded All Posts Not found any posts VIEW ALL Readmore Reply Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE SEARCH ALL POSTS Not found any post match with your request Back Home Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share to a social network STEP 2: Click the link on your social network Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy