 |
| Economistul Viorel Oprescu, managerului Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare |
Anul 2004 a fost, fără doar şi poate, anul schimbărilor majore la acest spital. Deși a fost la un pas de a fi închis de Ministerul Sănătăţii, a reuşit să rămână deschis şi să trateze aproximativ 500 de pacienţi, persoane cu probleme psihice cronice venite din toate colţurile ţării. După zece ani, spitalul are o nouă faţă, primeşte lunar sume considerabile de la Ministerul Sănătăţii, insuficiente, însă, având în vedere că aproximativ 80% sunt direcţionate spre salariile angajaţilor. S-au schimbat condiţiile de cazare, nu mai are aspectul de „puşcărie“, gratiile de la geamuri au fost date jos, au fost create izolatoare pentru persoanele care fac crize, a fost angajat personal. Mai sunt, însă, multe de făcut: este nevoie de o centrală termică, de igienizarea tuturor corpurilor în care se află internaţi pacienţi, dar mai presus de toate este nevoie de schimbări legislative importante pentru că nici măcar azi, în 2014, nu au fost găsite soluţii pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale care au părăsit centrele instituţionalizate şi care au devenit „pacienţi pe viaţă“ la Poiana Mare.
Legislaţia lasă de dorit
Pentru toţi aceşti tineri, rămaşi fără un tutore legal odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, data de 17 iulie 2014 va fi una de răscruce. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat România în cazul lui Valentin Câmpeanu, un tânăr de origine romă, infectat cu HIV şi diagnosticat cu dizabilităţi mintale, care a murit în 2004 în Spitalul de Psihiatrie de la Poiana Mare și despre care aţi citit în Gazeta de Sud pentru prima dată în 2004, iar recent, în ediția de pe 19 iulie 2014 în articolul - „Zeci de morți neelucidate la Spitalul Poiana Mare“. Instanţa a constatat că în acest caz au fost încălcate dreptul la viaţă şi dreptul la un remediu efectiv, iar, odată cu acest caz, s-a modificat jurisprudenţa CEDO. Instanţa europeană a acceptat, în condiţiile acestei speţe, ca victima să fie reprezentată de o organizaţie nonguvernamentală - Centrul pentru Resurse Juridice - deşi acest ONG nu era victima unor încălcări ale CEDO.
Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare - în 2004
În urmă cu un deceniu, unitatea medicală avea titulatura Spitalul de Psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă maximă Poiana Mare, cu o capacitate de 500 de paturi şi 440 de pacienţi. Dintre aceştia, 239 erau internaţi sub procedura art. 114 Cod Penal, iar 201 internaţi cu afecţiuni psihiatrice. Mai mult de 70 de pacienţi tineri dintre cei 201 aveau ca principală cauză a internării „oligofrenie“/cazuri sociale și ei ar fi putut să trăiască în alte tipuri de instituţii sau chiar în comunitate. Cei mai mulţi pacienţi cu dizabilităţi intelectuale erau tineri veniţi direct din centrele de plasament prin transfer realizat de Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului Dolj. În 2003, bugetul spitalului a fost de 4,1 milioane, faţă de un necesar de 6,2 milioane de lei. Spitalul funcţiona cu 102 infirmiere şi 82 de asistente, iar pe timpul zilei două infirmiere aveau în grijă 85 de pacienţi. Exista un singur psiholog, care trebuia să consilieze 440 de pacienţi. Tot în acea perioadă, erau angajaţi cinci doctori psihiatri, dintre care doar doi veneau zilnic la program. „În pavilionul E, era internată o tânără în vârstă de 36 de ani care, în urma unei relaţii cu un alt pacient, a născut la începutul lunii ianuarie 2004. Pacienta ne-a povestit atunci că se adresase în nenumărate rânduri medicilor care o aveau în grijă cu rugămintea de a o consulta deoarece bănuia că este însărcinată. Se pare, însă, că medicul psihiatru a trecut cu vederea sarcina femeii, iar medicul generalist nu a consultat-o timp de opt luni «pentru că era mai plinuţă». Ce este şi mai grav este faptul că pe parcursul celor opt luni de sarcină femeia a primit tratament medicamentos pentru schizofrenie paranoidă. Copilul a ajuns într-un leagăn pentru bebeluşi deoarece mama se afla internată sub incidenţa articolului 114 Cod Penal, scoasă din drepturi pentru omor“. Acesta este doar unul din cazurile prezentate în raportul întocmit de Centrul de Resurse Juridice, după controalele efectuate la Spitalul Poiana Mare în 2004.
„Pacienţii nu primeau săpun, şampon, hârtie igienică, pastă de dinţi, prosoape“
Conform aceluiaşi raport, existau saloane în care dormeau şi câte două femei în pat, diagnosticate cu oligofrenie, transferate de la centre de plasament. Erau situaţii în care într-un singur pat dormeau şi câte patru pacienţi. Stăteau lipiţi pentru a se încălzi, sufereau de incontinenţă urinară, nu aveau cearşafuri, păturile erau rupte, saltelele erau foarte subţiri şi rupte, pătate, murdare, iar mirosul era insuportabil. În magazia spitalului au fost găsite doar 108 borcane cu ghiveci, 15 kilograme de orez, un bidon de ulei, iar pentru ziua următoare (sâmbăta), pacienţii mai aveau doar câte 500 de grame de pâine şi câteva cutii cu margarină.
Peste 90% dintre bolnavi aveau afecţiuni dentare grave, însă nu beneficiaseră de consult şi tratament stomatologic, deşi o simplă carie dentară putea reprezenta punctul de plecare pentru o infecţie în special într-un organism slăbit, cu o imunitate scăzută. Tot din acel raport reiese faptul că pacienţii nu primeau săpun, şampon, hârtie igienică, pastă de dinţi, prosoape. Atunci când făceau duş erau nevoiţi să intre câte doi pentru că trebuia să facă economie la consumul de apă caldă.
Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, după zece ani
După un deceniu de când zeci de pacienţi au murit în condiţii suspecte, luni, 28 iulie 2014, împinşi de curiozitate, am mers să vedem care mai este soarta bolnavilor trataţi la Poiana Mare. Flancat de păduri, Spitalul de Psihiatrie este locul în care sunt tratați sute de pacienți din întreaga Oltenie, şi nu numai. O pancartă mare aflată desupra porților spitalului anunță că aici este locul care pentru unii dintre pacienții cu boli psihice a devenit acasă. Aflată la intrarea în spital, o cruce din lemn în care Hristos este răstignit pare să anunțe destinul celor pe care viața grea i-a adus aici. Timp de mai bine de o oră aşteptăm să ni se permită accesul în instituţie, deşi ne anunţasem vizita cu aproximativ o săptămână înainte. În tot acest timp, un bolnav stă lipit de poartă. Tresare în momentul în care trecem pe lângă el, se uită lung, dar nu spune nimic. Rămâne blocat în dreptul porţii larg deschise de care nu îndrăzneşte să treacă. Ştie că nu are voie să păşească afară şi pare că nici nu-şi doreşte... Aici este lumea lui.
„Toate nenorocirile din trecut le pun pe seama subfinanţării...“
Fostă unitate militară, spitalul se întinde pe o suprafaţă de 12 hectare. Pavilioanele lungi şi vechi în care sunt internați pacienții ne duc cu gândul la vechea cazarmă. Deşi este puţin trecut de ora 11.00, doar din loc în loc vedem câte un grup de bolnavi în curtea spitalului. Câinii se plimbă în voie prin curte. Sunt singurii prieteni ai bolnavilor din acest spital, susţin directorii unităţii medicale, animale de care pacienţii „s-au ataşat“ de ani buni, şi din acest motiv nu încearcă să îi îndepărteze. 472 de pacienți împărțiți în opt pavilioane sunt trataţi în acest spital. În ciuda numărului mare de bolnavi, domneşte liniştea. Doar din când în când se aude câte un strigăt. În rest nimic... Reprezentanţii spitalului ne conduc în câteva pavilioane. Cimentul de altă dată de pe holurile pavilioanelor a fost acoperit cu gresie. În saloanele pe care am fost lăsaţi să le vedem a rămas acelaşi ciment rece. Saloanele sunt curate, însă infiltraţiile de pe tavan trădează lipsa de igienizare. Doar câțiva pacienți au ieșit pe hol și ne fac cu mâna, ceilalți stau liniștiți, întinşi pe paturi. Nu suntem lăsați să stăm prea mult printre ei, de teamă să nu îi agităm.
În 2004 au fost 100 de decedaţi, anul acesta doi
Deşi saloanele sunt dotate cu televizoare, nici unul nu este aprins. „S-au schimbat multe în atâţia ani... Toate nenorocirile din trecut le pun pe seama subfinanţării. Evenimentele din 2004 au adus schimbări majore în spital. În mai puţin de doi ani, de exemplu, au fost angajaţi şase medici psihiatri. Avem doi medici care lucrează în Ambulatoriu, însă numărul persoanelor cu boli psihice creşte alarmant. Luaţi în calcul faptul că atunci, în 2004, aveam doar cinci medici, astăzi sunt 13, exista un singur psiholog, 123 de asistente medicale, 330 de angajaţi din cele 400 de posturi normate. Avem şi pacienţi mulţi, gradul de ocupare al paturilor este de 93, 94%... S-au schimbat multe, de la condiţii, la hrană, medicamente, şi asta cu bani puţini, deoarece 80% din buget se duce pe salarii. La ultima contractare am primit 1,4 milioane pe lună. Însă, au fost luni în care am primit şi 1,2 milioane. Mulţi dintre pacienţii noştri trăiesc de o viaţă aici, deoarece fie nu au familii, fie familia i-a renegat, a renunţat chiar şi la indemnizaţia de handicap numai să scăpe de ei. Acum nu stau mai mult de cinci într-un salon”, a spus Viorel Oprescu, managerul spitalului.
Cum se explică faptul că în 2004 au fost înregistrate peste 100 de decese în rândul bolnavilor internaţi la Poiana Mare, iar în 2010 s-au înregistrat zece decese, în 2012 - 16, în 2013 - şapte, iar în cele șase luni scurse din acest an au decedat două persoane? Rămâne în mare parte o enigmă. „Acum zece ani aveam într-o secţie bolnavi psihici care sufereau şi de TBC. În acel an au murit foarte mulţi din această categorie. De ce nu au fost efectuate autopsi, nu pot să explic eu, acum însă la fiecare deces este anunţat Parchetul şi Poliţia, se efectuează autopsie. Până nu vin organele abilitate, nu se întocmeşte nici un act de deces. Îmi amintesc însă că, după scandalul din 2004, după moartea tânărului pentru care CEDO a dat în această lună sentinţa, împreună cu ministrul sănătăţii am venit la Poiana Mare. Fusesem director de bancă înainte şi când am văzut ce e aici, am vrut să renunţ la postul de conducere...“, a explicat managnerul spitalului.
Conducerea spitalului susţine că în unitate nu mai sunt probleme nici cu medicamentele şi că pentru un pacient cronic se asigură medicamentaţie de aproximativ 2,3 lei pe zi.
Nu s-au găsit bani pentru schimbarea paturilor și a veselei
 |
| Economistul Viorel Oprescu, managerului Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare |
Vizitarea spitalului face ca timpul să zboare. În jurul orei 13.00, asistenţii medicali cheamă, pe rând, pacienţii la masă. „Toată lumea la masă”, răsună vocea unui asistent în unul dintre pavilioane. Scoşi pe grupuri din saloane, bolnavii se duc întinşi către bucătăria situată undeva în spatele curţii. La intrarea în bucătărie suntem întâmpinaţi mai ceva ca la o pensiune de cinci stele. Două bucătărese cu un zâmbet larg ne prezintă meniul zilei: ciorbă de roşii cu fidea şi mâncare de mazăre cu carne. În plus, primim garanţia că diabeticii mănâncă zilnic carne şi au un regim adecvat, iar ceilalţi bolnavi primesc carne cinci zile din şapte, mai puţin miercurea şi vinerea, când ţin post aşa cum „a recomandat“ preotul spitalului. Aportul caloric este asigurat ca la carte, meniul depăşeste 2.400 de calorii zilnic, susţin bucătăresele. Mâncarea unui bolnav costă între opt şi zece lei pe zi.
Intrăm în sala de mese, dar în loc de miros de mâncare ne întâmpină un damf de clor. Văzându-ne reacţia, reprezentanţii spitalului ne explică că mirosul puternic este impregnat în rosturile gresiei şi că nici o soluţie de curăţare nu îl poate îndepărta. „Am încercat cu orice produs, dar mirosul nu iese. Însă suntem obligaţi să igienizăm mereu, sunt oameni cu probleme de sănătate“, a spus Georgeta Rădoi, director medical. Din discuţiile purtate în bucătărie aflăm că nu s-au găsit bani nici pentru schimbarea vaselor în care se găteşte, nici a veselei. Acestea sunt vechi de peste două decenii.
Angajaţi de peste 20 de ani la Poiana Mare
În spital există pacienţi internaţi pe viaţă, dar şi personal medical care lucrează aici din momentul ieşirii de pe băncile facultăţii. Vasile Brudescu este unul dintre aceştia. Este asistent-şef în unul din pavilioanele spitalului de peste două decenii. „Este foarte greu să munceşti într-un asemenea spital, cu pacienţi cu asemenea boală, care sunt imprevizibili. Te ataşezi fără să vrei de fiecare în parte, mai ales că pe unii din pacienţi îi am în îngrijire de aproape 15 ani. Au fost ani grei pentru Spitalul Poiana Mare, iar 2004 rămâne un an marcant... Ce s-a întâmplat la Poiana Mare a fost un semnal de alarmă, toate spitalele de psihiatrie din ţară au primit mai mulţi bani din acel moment. Este bine că lucrurile s-au îndreptat“, a povestit Vasile Brudescu.
După mai bine de două ore, plecăm din spital. Din loc în loc vedem pacienţi care stau la fereastră şi se uită după noi. Unul dintre ei bate în geam şi ne face cu mâna, semn că i-a plăcut că cineva i-a vizitat şi pe ei.
Preluat:gds.ro
