Duel dunărean la Bistreţ
Un meci echilibrat şi interesant va fi la Bistreţ, unde Dunărea din localitate va da piept cu o altă Dunăre, numai că aceasta va fi din Bechet. Ambele formaţii au fost în sezonul trecut revelaţii ale fotbalului doljean, nimeni neaşteptându-se ca ele să se bată de la egal la egal cu „granzii” doljeni pentru primele poziţii ale clasamentului. Bistreţ chiar a reuşit să intre în play-off, ceea ce o propune favorită pentru meciul de sâmbătă. De urmărit va fi şi evoluţia Dunării Calafat, echipă ce emite pretenţii la titlul de campioană. Aceasta va întâlni Amaradia Melineşti, o formaţie mediocră, care nu a strălucit foarte mult în campionatul trecut. Deci, putem considera favorită certă trupa pregătită de Uşurelu care îşi continuă proiectul bazat pe jucători tineri. Progresul Segarcea, ultima „finalistă” a sezonului încheiat în primăvară, va aştepta vizita Vânătorului Desa. În mod normal, segărcenii nu ar trebui să întâmpine probleme în ceea ce priveşte păstrarea punctelor întregi „acasă”, formaţia din Desa nefiind una dintre cele de primă mână din liga judeţeană. Cel puţin, în ultimiul an nu a dovedit că este o echipă mai sus de mijlocul clasamentului.
Gazdele, în marea majoritate favorite
La Cârcea, Viitorul din localitate va fi gazda uneia dintre echipele retrogradate sportiv în sezonul trecut, dar reinvitate să participe în primul eşalonul judeţean după ce mai multe echipe s-au retras în presezon, Victoria Celaru. Cu un nume sugestiv, gruparea din Celaru va căuta victoria la Cârcea, dar este greu de crezut că o va şi găsi. Viitorul are un lot mai competitiv şi un joc mai incisiv faţă de echipa vizitatoare, ceea ce o recomandă ca favorită pentru meciul de sâmbătă. O altă retrogradată, Unirea Leamna, „lanterna roşie” a stagiunii 2013-2014, care a revenit în Liga a IV-a după sărăcirea eşalonului de către retragerile multiple, va primi vizita Recoltei Ostroveni. Băieţii din Ostroveni au făcut un sezon sub aştepări în ediţia precedentă, dar s-au menţinut în bătălia pentru play-off şi au fost aproape să substituie pe ultima sută de metri Progresul Segarcea. Există o echipă solidă la Ostroveni şi ne îndreptăţeşte să credem că va fi vioara întâi la Leamna, în runda inaugurală. În final, nou-promovota Ştiinţa Malu Mare, singura care a dorit să îşi concretizeze promovarea obţinută, va debuta pe teren propriu în compania grupării CSU II Craiova.
PROGRAM ETAPA I
Sâmbătă, 16 august
Ştiinţa Malu Mare – CSU II ora 12
Progresul Segarcea – Vânătorul Desa ora 12
Viitorul Cârcea – Victoria Celaru ora 12
Dunărea Bistreţ – Dunărea Bechet ora 12
Unirea Leamna – Recolta Ostroveni ora 12
Dunărea Calafat – Amaradia Melineşti ora 12
Sursa:editie.ro