FOTO:actualitateacalafeteana.blogspot.ro |
Semestrul I va avea cursuri în perioadele luni, 15 septembrie – vineri, 19 decembrie şi luni, 5 ianuarie – vineri, 30 ianuarie. În perioada 1 – 9 noiembrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă. Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă, 20 decembrie şi se va încheia duminică, 4 ianuarie, iar cea intersemestrială va fi între 31 ianuarie şi 8 februarie. Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, şi va fi întrerupt de vacanţa de primăvară, programată între 11 aprilie şi 19 aprilie. Cursurile se vor relua în 20 aprilie, anul şcolar urmând să se încheie la 19 iunie. Vacanţa de vară de dinaintea anului şcolar 2015-2016 va fi între 20 iunie şi 13 septembrie. Săptămâna 6 – 10 aprilie din semestrul al doilea va fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Tezele din semestrul I al anului şcolar 2014-2015 se susţin, de regulă, până la 19 decembrie 2014, iar cele din semestrul al II-lea, până la 22 mai 2015.
33 de săptămâni de studiu pentru liceeni
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat. De asemenea, cursurile claselor terminale se încheie în 29 mai 2015, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 12 iunie 2015.Anul şcolar 2014-2015 este structurat, ca şi cel în curs, pe două semestre.
Sursa:cvlpress.ro