Festivalul Internaţional Folcloric al Cântecului şi Dansului Român-Vlah, la cea de-a XV-a ediţie

Timp de trei zile, începând de astăzi, la Vidin are loc cea de-a XV-a ediţie a Forumului  cultural „Identitatea şi tradiţiile la români – Festival Internaţional Folcloric al Cântecului şi Dansului Român-Vlah”, organizat de Asociaţia Vlahilor din Bulgaria, având sprijinul financiar al Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Evenimentul este unul de amploare şi se adresează comunităţii româneşti din Bulgaria, din Serbia şi Balcani.

Prima zi a festivalului va debuta cu un concert folcloric şi o expoziţie etnografică la una din filialele Asociaţiei Vlahilor din Bulgaria, unde tradiţiile vor fi prezentate pe scena amplasată în satul Pokraina. Mâine, începând cu ora 10.00, va avea loc o conferinţă de presă, urmată de un simpozion intitulat „Cultura minorităţii româneşti-vlahe, trăsături şi dezvoltare”, iar spectacolul va începe la ora 17.00 şi se va ţine pe pavimentul din faţa galeriei de artă din Vidin. Ca în fiecare an, cei peste 300 de artişti vor lua parte şi la o paradă a costumelor populare pe zonele din care provin  în centrul oraşului. Vor fi înmânate distincţii şi diplome celor care au depus eforturi în susţinerea tradiţiilor româneşti la sud de Dunăre.

Plamka Radoslavova, preşedinta AVB, ne-a declarat că este o bucurie şi un mare câştig că acest festival a ajuns la cea de-a XV-a ediţie, fiind un eveniment cultural de referinţă pentru românii din Balcani. Din Calafat va fi prezentă o delegaţie din partea Primăriei, iar în cadrul festivalului va susţine o suită de dansuri şi jocuri populare binecunoscutul ansamblu „Rozele Calafatului”, coordonat de Marinela Carauleanu.

sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.