Festivalul sportiv va avea loc ca efect al sustenabilităţii proiectului “CBC Mini Olympics”, implementat în perioada 2012-2013, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007 – 2013.
Scopul acestui eveniment este încurajarea şi atragerea tinerilor din regiunea transfrontalieră de a activa în domeniul sportului, acţiunile comune de sport şi cultură dezvoltate între unităţi şcolare şi asociaţii/cluburi sportive, facilitarea interacţiunii directe între segmentul elevilor de la nord şi sud de Dunăre.
Organizatorii mizează pe participarea a 200 de sportivi (câte 100 din fiecare ţară), cărora li se vor alătura antrenori, arbitrii, oficiali şi desigur reprezentanţi ai administraţiilor publice, flacăra competiţiei urmând să fie aprinsă, sâmbătă, la Calafat şi transportată peste Podul “Noua Europă” spre Vidin.
Vidinul va fi gazda deschiderii manifestării şi a întrecerilor sportive din 11 octombrie: caiac, canoe, judo, sambo, ciclism, şah, fotbal, tenis de masă, dans sportiv. În replică, Municipiul Calafat va fi, pe 12 octombrie, arenă pentru dispute sportive pentru: baschet, fotbal, şah, tenis de masă, judo, sambo, dans sportiv şi o demonstraţie de ciclism, dar şi a festivităţii de premiere şi închidere oficială.