 |
| (FOTO: Claudiu Tudor) |
De la Calafat, la câțiva kilometri după ce treci de zona industrială, cândva înfloritoare, și care astăzi e doar o ruină, ajungi în Ciupercenii Vechi. E un sat așezat, cu oameni gospodari, cu case îngrijite, ce se înșiră de o parte și de alta a drumului. În centrul localității, primăria a ridicat un părculeț în imediata apropiere a Școlii cu clasele I-VIII, structură a Școlii Gimnaziale „Gheorghe Brăiescu“ din Calafat, o biserică veche, un dispensar modern ce funcționează în același imobil cu poșta, o grădiniță renovată.
Deschidem poarta școlii și intrăm. E pauză. Zarvă mare. Învață acolo în jur de 150 de elevi. Sunt copii conștiincioși, care frecventează cu regularitate cursurile școlare, deși unii sunt în grija bunicilor sau a rudelor, căci părinții, împinși de nevoi, au luat calea străinătății.
La grădinița de peste drum sunt înscriși 53 de preșcolari. Instituția de învățământ a fost renovată și acum micuții dispun de săli de clasă moderne, o încăpere de joacă și o sală de mese unde pot mânca pachețelul de acasă.
Și la cabinetul medicului de familie din Ciupercenii Vechi e forfotă. Toată lumea e preocupat să intre în posesia cardului de sănătate. „Am vorbit cu poștărița și ne-a spus că se activează cardul, așa că am venit“.
Purtând cu greu povara anilor ce au trecut peste ei, oamenii locului așteaptă la rând. „Am activat până acum în jur de 100 de carduri. Le facem noi un cod PIN, pentru că majoritatea asiguraților noștri sunt de vârsta a treia. Cei tineri s-au dus în Italia, în Spania, și vin doar de sărbători“, ne precizează medicul de familie Cornelia Mitroaica.
Lucrările stârnesc supărarea localnicilor
 |
| (FOTO: Claudiu Tudor) |
Lăsăm în urmă centrul satului și pornim pe ulițe. Se fac lucrări pentru extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată, printr-un proiect cofinanțat din Fondul de coeziune în cadrul Programului operațional sectorial de mediu. Lucrările întreprinse creează neplăceri oamenilor locului, căci noroiul le-a invadat drumul ca-n vremurile de altădată. Gropile de la poartă îi deranjează, le îngreunează accesul.
„Din primăvară, tot continuă lucrările. Sunt gropi peste tot. Prea multe, prea mult pământ fărâmat. Cad garduri, cad căși, se lasă pământul la vale“, se plânge o localnică. Un vecin cu ceva mai multă experiență de viață, peste care ani grei de muncă și-au lăsat amprenta, vine să explice. „Se fac pe rând lucrurile. A mișcat bine primarul. Face și el cât se poate. Mai este până rezolvă cu canalizarea.
Pe unde s-au făcut canalizările a început să pună piatră. S-a făcut, la cimitir“, ne explică Constantin Grasu.
Pe un alt drum, o căruță trece cu greu prin noroi. Suntem salutați cordial. O întâlnim apoi pe Eleonora Firă. E necăjită, pe lângă bătrâneți și boli, acum se mai luptă și cu noroaiele. „Vai de lume și pământ! Sunt bătrână și bolnavă. Pămâturile astea ne dau bătăi de cap. Să facă mai repede ce or făcea că uite ce e la noi! Nu putem să mai intrăm în casă. Șoimănită ca vai de capul meu, am plătit bani să pui piatră la ușă, că ne-a lăsat așa, cu groapă. Să stai în groapă? Nu se poate! Pe unde ieși? Că au săpat așa gropi. Și apoi, sunt nămoale până la gât! Le-am zis ălora care munceau să le astupe. Ne-au răspuns că cică să vină primăria să ne facă. Păi, primăria, muică, mi-a săpat mie aici la ușa oborului? A rămas așa, că să vezi că nu știu ce, că nu știu cum. Ce or face acum, numai Dumnezeu poate să știe“, își varsă năduful Eleonora Firă.
De primarul său e mândră și are chiar un sfat pentru el. „Suntem mulțumiți de domn primar, că e consăteanul nostru. A făcut pentru toată lumea. A făcut și face, și pentru Basarabi (sat care aparține de Calafat, ca și Ciupercenii Vechi – n.r.). Să-i țină Dumnezeu mintea să nu bage toți banii în buzunare, că atunci nu iasă lucru bun. E ca într-o familie. Când nu strâng toți într-o grămadă, ci bagă fiecare în buzunarul lui, cum să se facă mare? Așa și la ei. Să nu mai bage în buzunare că sunt destul de bogați“.
Cu capul sprijinit de gardul gospodăriei, un alt localnic urmărește mersul lucrurilor. Vremurile tinereții în Ciupercenii Vechi nu nasc nostalgii. E mulțumit de ce vede acum. „De demult, în Ciuperceniul Vechi erau numai nămoale până la genunchi. Acum sunt pentru că se lucrează. O să se remedieze treburile“, spune Marin Bistriceanu.
Viceprimarul municipiului Calafat, Doru Mitulețu, este optimist în privința finalizării lucrărilor în satul Ciupercenii Vechi care se află pe teritoriul administrativ al Calafatului. „În cadrul masterplanului de canalizare și apă desfășurat la nivelul întregului județ, și în care am fost prinși și noi cu Ciupercenii Vechi, lucrările se vor încheia în cursul acestui an. Suntem într-un stadiu foarte avansat. S-a lucrat la canalizare și la aducțiunea de apă. Lucrările au mai stagnat în anumite perioade, iar pentru a finaliza este nevoie de mai multe lucrări.
Lumea nu e obișnuită să meargă pe asemenea străzi. Acum sunt desfundate, lucrările au răscolit un pic pământul și le-au făcut impracticabile, dar după finalizarea vom încerca să pietruim. De asemenea, vor încerca să asfaltăm și anumite străzi mai circulate sau de o mai mare utilitate“.
Purtând povara bătrâneții
Pe ulițele satului întâlnești doar bătrâni. Se uită la tine și caută parcă să-și spună năduful. „Ne dau bătăi de cap drumurile astea“, ne spune Genica Cojocaru. Consolarea vine imediat. „Stăm așa cum ne aflăm că suntem bătrâni și nu mai avem curaj să vorbim, să ne aducă pe aia, să ne facă pe ailaltă. Au făcut drumurile, dar s-au oprit aici. Or mai făcea, n-or mai făcea?
De fapt, ce ne trebuie nouă? De sănătate avem nevoie, că suntem bătrâni. Poate pentru copiii ăștia puțini care mai sunt pe aici“, ne spune bătrâna, în vreme ce caută cu privirea drumul pe care un copil cu ghiozdan vine spre casă.
„Ăștia mai tineri au plecat. Ăi puțini care mai sunt mai îngrijesc o vacă, oi, capre, alții au solarii. N-au serviciu și au plecat mare parte din ei. Uite, și mie mi-au plecat nepoții în altă țară, că nu au nimic de lucru aici. Aia e! S-au dus bieții copii, au uitat de părinți, de frați, de bunici“, oftează femeia și lacrimile încep să-i curgă în barbă.
Deși bătrâni, oamenii rămași pe aceste meleaguri ar vrea să mai facă multe, să se ocupe de lucrul pământului, de gospodărie, dar anii grei ce au trecut peste ei nu le permit. „Tinerii sunt plecați toți în afară. Noi, ăi bătrâni, am rămas și nu mai suntem sănătoși. Nu mai putem să muncim. Trebuie să punem porumb la câmp. Avem și noi viișoare, de toate. Trebuie să le muncim, așa cum putem, că dacă nu dai din mânuțe nu ai de unde“, ne explică Lucia Gigârgiu.
Satul Ciupercenii Vechi, casa lor, locul în care au crescut și au devenit oameni cu stare, se supune vremurilor noi. Privesc uneori cu înțelepciunea vârstei schimbările din satul lor, alteori sunt nemulțumiți și suspină. Dar ce mai contează toate acestea pentru ei?! Se roagă să fie sănătoși și scrutează cu privirea din pragul casei zarea, că poate azi sau mâine un fiu, o fiică sau un nepot plecat departe le va bate din nou la poartă.
Sursa:gds.ro
