Nae Caţavencu: ,,Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”
Ce bine descrie replica lui Nae Caţavencu situaţia României de azi. România de ieri era împânzită de fabrici , azi este acoperită de moloz. Calafatul este doar unul dintre oraşele care după Revoluţia din 1989 s-a schimbat , nu în bine, ci în rău, ca toată România dealtfel. Cu o industrie ajunsă la fier vechi, oameni rămaşi pe drumuri, fără căldură şi fără speranţe, Calafatul se luptă să supravieţuiască în timp. Dacă în trecut oraşul asista la construirea unor platforme industriale, azi acesta asistă la demolarea lor, şi odată cu ele, demolarea speranţei de viaţă a calafetenilor.
IPILF (Fabrica de conserve)
Construită în 1967, fabrica de conserve a fost prima unitate mare din Calafat. Fabrica producea 20.000 de tone de conserve de legume pe an şi aduna din tot judeţul 100.000 de tone de legume pe care le prelucra. Printre bunătăţurile care ieşeau pe uşa fabricii se numărau : bame în ulei, bame în bulion, pastă de tomate, fel de fel de sucuri etc.
Aceasta avea şi o echipa de dogari , care confecţionau butoaiele în care era depozitată pasta de tomate. Ulterior pasta era transvazata în cutii de 5 kg, ca mai apoi în cutiuţe mici de 50 de grame, nişte bijuterii . Se spune că atunci când oamenii plecau în delegaţii (era moda ciubucului) , duceau nişte cutiuţe de pastă, pentru că erau uşor de transportat şi numai bune pentru o mâncare(când o desfăceai , o şi consumai).
După cum ne spune Alexandru Pârvan , care a lucrat o perioada în această unitate
Zilnic, porţile fabricii erau trecute de aproximativ 3.500 de oameni, iar pe câmp munceau încă aproape 5.000 de oameni, în perioada recoltării. Ulterior s-a lucrat şi în timpul iernii, fabrica producând şi conserve de carne. IPILF Calafat a devenit la un moment-dat etalon pe ramură între toate fabricile de conserve din România, ceea ce este o dovadă că a fost o unitate foarte importantă în industria alimentară românească. Fabrica a avut în administrare 2.000 de hectare de teren cultivate cu legume , colectând şi de la fostele CAP-uri din judeţ, precum şi din Olt, Vâlcea şi Mehedinţi.
Piaţa de desfacere era diversă, fabrica exportând în Iran, Irak, Egipt, SUA, Canada, Polonia, fosta Cehoslovacie , URSS, dar chiar şi în Germania Democrată. După căderea comunismului, fabrica nu a mai avut de unde să-şi procure materia prima, stingându-se treptat. Astfel la mijlocul anilor ’90, mare parte din utilaje au fost tăiate în bucăţi şi vândute la fier vechi, cu acordul conducerii. În anul 2000 activele au fost cumpărate de una din firmele grupului Rosal, care îi aparţine lui Silviu Prigoană. Afaceristul ar fi vrut să construiască un hotel, un restaurant dar şi o parcare, după punerea în folosinţă a podului. Însă toate astea au rămas la stadiul de proiect, cum au rămas multe pentru Calafatul care odinioară stătea la masă celor mai mari platforme industriale din ţară.
Întreprinderea ,,Textila”
La ,,Textila” se făceau fire simple şi răsucite care erau folosite în ţesătoria proprie, făcându-se ţesături crude care erau trimise ulterior la Slatina unde erau finisate. Cu timpul producţia s-a diversificat, făcându-se şi imitaţii de lână , precum şi material pentru blugi. Produsele întreprinderii de la Calafat, care a aparţinut de Centrala Ţesăturilor Bumbacului ,erau destinate în principal românilor , dar şi străinilor, aceasta exportând spre finalul istoriei ei şi în Germania la Bafag Munich.
A fost o unitate în care a lucrat multă lume şi s-a depus mult efort , cât şi entuziasm, a prins bine Calafatului.
Ne spune acelaşi Alexandru Pârvan
După anii 2000, întreprinderea a fost cumpărată de doi italieni, care au reuşit să producă aici tricotaje, cu materie primă adusă din Italia. Produsul finit realizat cu forţă de muncă autohtonă este exportat în totalitate. În momentul de faţă este unitatea care asigură cele mai multe locuri de muncă din Calafat , aici lucrând în jur de 2.000 de persoane , preponderent femei, nu numai din Calafat , cât şi din zonă.
Întreprinderea de Biosinteze
Ca să contracareze forţa feminină care era la ,,Textila” şi la fabrica de conserve, s-a realizat platforma industrială din partea de sud-vest a Calafatului, care cuprindea Întreprinderea de Biosinteze, Fabrica de Zahăr, Fabrica de Amidon-Glucoză, şi TERMO-Calafat. Biosinteza era singura fabrică din ţară care producea insecticid biologic nepoluant şi stimulente de hrană pentru animale şi păsări. Platforma a fost creată pentru valorificarea superioară, adică industrializarea unor materii prime din bazinul agricol al acestui colţ de ţară.
A fost o unitate unicat în România, care s-a bazat pe inocularea unor medii de cultură cu bacterii specifice, fermentarea în condiţii de sterilitate a acestor medii, transformarea lor în nişte substanţe active, uscarea şi atomizarea ( transformarea în praf a produselor), urmate de însăcuire. Fabrica de Biosinteze se întindea pe 11 hectare şi folosea drept materii prime porumbul, şroturi de porumb şi de floarea-soarelui. Suptilaza Z-o enzima, glutamatul de sodiu- un corector de gust, lizina- un aminoacid esenţial ( care dispăruse din porumb), sunt doar câteva dintre substanţele produse de Întreprinderea de Biosinteze.
O unitate de acest fel mai era în Cehoslovacia, dar era cea mai mare de acest fel din Europa. Pentru aducerea utilajelor au fost adevărate aventuri. S-au adus fermentatoarele de regim, în număr de 30 de la Bucureşti, de la Uzinele ,,Griviţa Roşie”. Transportul unui fermentator face subiectul unui roman. Erau aşezate pe un trailer Nicolas cu 96 de roţi, tractat de o maşină Magirus. Fermentatoarele aveau o lungime de 20 de metri, un diametru de 7,60 m şi-o greutate de 100 de tone. Se circula numai noaptea. Venea miliţia şi se oprea circulaţia. Cu primul fermentator a durat 3 săptămâni până l-am adus în Calafat.
Ne povesteşte Alexandru Pârvan, care a fost cel mai longeviv angajat al fabricii , lucrând 23 de ani acolo. În anii de glorie , fabrica a avut cel mult 1.240 de angajaţi, dar se lucra în patru schimburi, pentru continuitate.
Prin anul 2000, s-a ales praful de procesul de producţie. Noii proprietari privaţi au încercat reprofilarea fabricii şi au realizat o instalaţie de producere a berii (berea ,,Perla”), apoi o instalaţie de alcool etilic, dar nici aşa nu a mers.
Fabrică de zahăr
A mers foarte bine, au lucrat aproape 2.000 de oameni pe sezon , se lucra atâta timp cât era sfeclă .Un loc de muncă foarte bun pentru calafeteni. S-a terminat şi ea odată cu începutul anului 2000.
Ne-a declarat Pârvan
Fabrica de Amidon-Glucoză
Alături de Întreprinderea ,,Textila”, Fabrica de Amidon-Glucoză se încăpăţânează să reziste . Fiind mai mică ea a rezistat la privatizare şi a fost preluată de firma Rocket din Franţa prin reprezentanţa din Italia. Fabrică are şi la momentul actual peste 100 de oameni. A fost modernizată, retehnologizată şi este în funcţiune. Produce amidon şi glucoză, dar în trecut era şi o bază de materii prime pentru Biosinteze, fiind o cooperare între unităţile de pe platformă. Fabrica de zahăr asigura melsa, iar cei de la Amidon, glucoza, precum şi extractul de porumb.
Uzina termică
Fabrica de Lapte
Deşi aici lucrau oameni puţini, fabrica a mers bine o perioadă, până în 1996-1997 când a fost privatizată. Din 1997 până în 2002 aici s-a fabricat însă… alcool, iar azi zace ca toate celelalte fabrici din Calafat, fiind acoperită de praful istoriei.
Întreabat dacă crede să mai existe vreo şansă de reinventare a industriei în Calafat, Alexandru Pârvan ne-a raspuns:
Nu , nu cred, acum comerţul e de bază, îţi faci o tonetă, un loc în piaţă etc. Calafatul şi-a redescoperit vocaţia,el fiind un punct important de tranzit al Ţării Româneşti. Nu-şi mai permite nimeni să facă o unitate industrială mare. Măcar să mai reziste cele două fabrici care-au mai rămas. În zona asta, agricultura e de baza, iar în ultimii ani au apărut societăţi agricole puternice unde oamenii îşi dau pământul în arendă.
A mai spus Alexandru Pârvan
Şi până la urmă, după toate acestea, ajungem tot la o replică a personajelor lui Nenea Iancu : . ,,Dacă-i trădare…trădare să fie, dar staţi puţin, s-o ştim şi noi!”
Sursa:editie.ro
