Paștele la mânăstirea Maglavit

O liniște profundă te întâmpină de cum pășești în curtea mânăstirii Maglavit. Primăvara a venit și aici, aducând odată cu ea o puzderie de flori în cei câțiva pomi fructiferi de la intrare. Crângul care o străjuiește pe o latură este tot golaș, dar mugurii frunzelor sunt acolo așteptând un soare și mai prietenos ca să-i ajute să pleznească. La stativul de la intrare ard câteva lumânări, semn că vizitatorii care au trecut pe aici au fost puțini. Chiar acum, curtea este goală și pare imensă. Trunchiurile înalte ale copacilor sunt și ele niște coloane cu care soarele se joacă filtrându-și razele. O măicuță al cărei chip nu-l poți zări își înnoadă pasul cu puținele fire de iarbă ce au prins a încolți acoperind ici și colo pământul de un negru intens al mânăstirii. Săltându-și pe umăr o sapă, călugăriță își continuă drumul, ușor ca o șoaptă, către chilie. Este Săptămâna Patimilor și rugăciunile rostite în gând de călugărițe sunt și mai intense acum.

În săptămâna de dinaintea sărbătorii Paștelui, slujbele de la mânăstirea Maglavit se perindă una câte una, înșirându-se într-o zi ca boabele pe metanie. În paraclisul de la subsolul bisericii mari, care încă se pictează, domnește o liniște parcă de început de lume. De jur-împrejur, fețele sfinților veghează credincioșii care trec pragul micuțului lăcaș de cult. Doi bătrâni se spovedesc la părintele ieromonah Paulin, în timp ce o măicuță lustruiește lemnul sculptat al stranelor. În biserică miroase pregnant a tămâie neaprinsă, mir și ceară de lumânări. Chiar în mijlocul paraclisului, pe o coloană de un alb pur arde o candelă, iar deasupra ei se află fotografia alb-negru a ciobanului Petrache Lupu. Cu excepția Sfântului Altar, pentru mânăstire nu există un alt loc mai important, fiindcă exact acolo țăranul din Maglavit a vorbit de trei ori cu Dumnezeu. I s-a arătat o minune și, pe locul acela, a ridicat apoi o bisericuță din lemn.

Postul aspru și multe rugăciuni

În zilele acestea, la chilii nu se simte mirosul de mâncare pentru că masa se servește doar o singură dată pe zi. Când ceasul arată ora 15.00, cele opt măicuțe se strâng laolaltă. Masa începe întotdeauna cu o rugăciune, iar meniul este și mai auster decât de obicei, fiindcă postul este mai aspru acum. Singură masă a zilei este alcătuită din cartofi fierți, câteva măsline și compot. Uleiul nu se consumă în fiecare zi, decât atunci când este dezlegare, dar și atunci cu măsură. Hrana spirituală este, în schimb, cu mult mai bogată. Slujbele care se fac, în această perioadă, la mânăstire sunt mai dese și rugăciunile parcă mai intense. În fața icoanelor din paraclis sau ascunse în liniștea chiliilor, maicile fac sute și sute de metanii pentru iertarea păcatelor celor care trec pragul mânăstirii și lasă aici câte un pomelnic, pentru prietenii bisericii sau pur și simplu pentru toți oamenii.

Slujba de Înviere, așteaptată cu bucurie de măicuțe

Cea mai frumoasă slujbă este Învierea și măicuțele o așteaptă cu multă bucurie. Sfioase din fire, vorbesc puțin, dar cuvintele pe care ele le rostesc au o anumită încărcătură spirituală. Slujba de Înviere începe, la mânăstirea Maglavit, în seara de sâmbătă. La ora 23.30, paraclisul este plin de narcisele și lalelele pe care oamenii le aduc din sat și le așează la icoane. La miezul nopții, toată lumea iese în curtea mare a mânăstirii unde preotul ieromonah Paulin rostește rugăciunile. Lumânările se aprind una de la alta și, nevăzut, în fiecare suflete scânteiază câte o luminiță, îngemănând credința și bucuria că Mântuitorul a înviat. Acum se scot din coșuri ouăle înroșite în Joia Mare și copiii sunt primii nerăbdători să le spargă coajă. Nu înainte însă de a lua bucățelele de Paște de la preot.

Pictorii au lucrat și în săptămâna Paștelui

Deși încă nu se poate sluji în ea, biserica mare se primenește în fiecare zi cu câte o frescă. Pictorii au fost pe schele și în săptămâna Paștelui compunând în culori Cina cea de Taină. „Este o pictură în tehnica frescă tradițională, iar modelele sunt de inspirație grecească, sârbească, iar partea românească este de influență brâncovenească, mai ales la ornamente. Mai greu de pictat sunt tavanele drepte și portretul Pantocrator, asta pentru că trebuie să pictezi stând pe spate”, a explicat pictorul de biserici Daniel Poterașu. Pentru că biserica să fie redată credincioșilor în cel mai scurt timp, pictorii au lucrat și la lăsarea întunericului, folosind proiectoarele astfel că, în momentul de față, fresca bisericii este realizată în proporție de 70 la sută.” Sperăm ca până la sfârșitul anului, biserica să fie gata și să fie un lăcaș de cult foarte frumos, mai ales că mânăstirea de la Maglavit este cunoscută în toată țara”, a mai spus pictorul Daniel Poterașu.

sursa:cvlpress.ro