Lupta pentru participarea la barajul de promovare a intrat în linie dreaptă. Cele şase echipe care au reuşit să se claseze la finele campionatului în zona de play-off vor începe, de vineri, cursa în această fază. Prima clasată în play-off este cea care a şi terminat sezonul regulat la conducerea clasamentului, CSU II Craiova, ce are acumulate în meciurile directe cu echipele din play-off 21 de puncte.
Aceasta este urmată îndeaproape, la doar patru puncte distanţă, de Viitorul Cârcea, iar podiumul este completat de Dunărea Calafat, ce porneşte în această fază cu 15 puncte. Bistreţ, Segarcea şi Bechet nu par să aibă şanse reale în bătălia pentru câştigarea titlului de campioană judeţeană, plecând în play-off cu o linie de clasament destul de subţire. Prima etapă programează, vineri, un derbi dunărean la Calafat, între echipa locală şi Dunărea Bistreţ.
În stagiunea regulată, Bistreţul s-a impus categoric pe teren propriu, scor 4-1, în timp ce Calafatul a câştigat întâlnirea de la ea acasă, scor 1-0. În celelalte două partide ale primei etape, CSU II Craiova va întâlni în propriul fief cea mai slab cotată echipă din play-off, Danubius Bechet, iar Viitorul Cârcea va aştepta vizita Progresului Segarcea.
----------------
PROGRAM ETAPA I
Vineri, 10.04
CSU II Craiova – Danubius Bechet ora 17.00
Viitorul Cârcea – Progresul Segarcea ora 17.00
Dunărea Calafat – Dunărea Bistreţ ora 17.00
CLASAMENT PLAY-OFF
1. CSU II CRAIOVA 10 6 3 1 32-11 21
2. VIITORUL CÂRCEA 10 5 2 3 21-24 17
3. DUNĂREA CALAFAT 10 5 0 5 20-16 15
4. DUNĂREA BISTREŢ 10 4 0 6 16-18 12
5. PROGRESUL SEGARCEA 10 3 2 5 16-17 11
6. DANUBIUS BECHET 10 3 1 6 12-31 10
PROGRAM ETAPA I
Vineri, 10.04
Recolta Ostroveni – Vânătorul Desa ora 17.00
Ştiinţa Malu Mare – Victoria Celaru ora 17.00
Unirea Leamna va sta
CLASAMENT PLAY-OUT
1. UNIREA LEAMNA 8 6 1 1 19-8 19
2. RECOLTA OSTROVENI 8 5 1 2 21-15 16
3. ŞTIINŢA MALU MARE 8 3 1 4 19-19 10
4. VICTORIA ŞTIINŢA CELARU 8 3 0 5 18-20 9
5. VÂNĂTORUL DESA 8 1 1 6 15-30 4
sursa:editie.ro