Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, în cursul zilei de vineri, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate împreună cu inspectori din cadrul SC CEZ România SA au organizat, în comuna doljeană Cetate, o acţiune pentru prevenirea sustragerii de energie electrică.
În cadrul acţiunii poliţiştii şi inspectorii CEZ l-au depistat pe Constantin H., de 43 de ani, din comuna Cetate, care prin intervenţia neautorizată asupra contorului electric din locuinţă a conectat un conductor între una din bornele contorului şi tabloul de siguranţe, pentru a ocoli aparatul de măsurare a energiei electrice.
De asemenea, au mai fost depistaţi şi Bobi C., de 32 de ani, Miluş S., de 53 de ani şi Elvira B., de 50 de ani, toţi din comuna Cetate, care erau racordaţi la reţeaua de joasă tensiune a distribuitorului de energie electrică prin intermediul unor instalaţii clandestine improvizate, fără a deţine contracte de furnizare şi aparate de măsurare a energiei electrice.
Poliţiştii au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt de energie electrică.
sursa:cvlpress.ro