Patru sirieni care trecuseră Dunărea cu barca prinşi de poliţiştii de frontieră doljeni


Poliţiştii de frontieră din Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj  au descoperit în cadrul unei acţiuni de cooperare desfăşurată cu poliţişti ai IPJ Dolj, 4 cetăţeni sirieni cu vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani care intenţionau să intre ilegal în România. Aceştia trecuseră Dunărea cu barca, cu ajutorul unui cetăţean bulgar.

În baza unor informaţii obţinute la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, vineri, s-a declanşat o acţiune specifică de combatere a migraţiei ilegale în care au fost cooptate efective din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Piscu Vechi şi din cadrul Posturilor de Poliţie Desa şi Poiana Mare.

Cu această ocazie au fost depistate şi reţinute cinci persoane care se aflau pe partea stângă a Dunării, în dreptul localităţii Desa, şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Cei cinci au fost conduşi la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj pentru identificare. Astfel, s-a stabilit că este vorba despre patru persoane de origine afro-asiatică, precum şi cetăţeanul bulgar Ivanov A., în vârstă de 49 de ani, despre care ceilalţi patru au declarat că îi ajutase să ajungă pe malul românesc al Dunării, cu ajutorul unei bărci.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cele patru persoane sunt cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani.

Poliţiştii de frontieră au procedat la reţinerea cetăţenilor în cauză şi conducerea acestora la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj, pe numele cetăţenilor sirieni fiind întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trecere frauduloasă a frontierei de stat”, iar pe numele cetăţeanului bulgar au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de migranţi”, fapte prevăzute de Codul penal, a precizat subcomisar Dănuţ Rudăreanu, din cadrul Biroului de Presă al STPF Dolj.

sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.