Noaptea trecuta, politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Giurgiu au depistat cinci persoane de sex masculin, cetateni sirieni si afgani, care au incercat sa intre ilegal in tara.
Trei dintre migranti, printre care si un minor de 12 ani, au fost descoperiti de politistii de frontiera ascunsi sub un camion, intre rezervoarele de combustibil si ceilalti doi au fost opriti cand incercau sa intre in Romania pe jos, printre coloana de masini, dupa ce au ajuns ilegal in apropierea frontierei, ascunsi pe osia unui TIR.
In data de 03.07.2015, in jurul orei 00.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judetul Dolj, s-a prezentat pentru a intra in tara, la volanul unui autocamion marca Mercedes, cetateanul turc Hakan D., in varsta de 48 de ani, care transporta, conform documentelor de insotire a marfii, caise din Turcia pentru Germania.
Procedand la verificarea amanuntita a mijlocului de transport, echipa comuna de control formata din politisti de frontiera romani si bulgari a descoperit ascunse, intre rezervoarele de combustibil de sub autocamion,trei persoane de sex masculin.
In cadrul primelor verificari, s-a stabilit ca persoanele in cauza sunt cetateni sirieni, cu varste cuprinse intre 12 si 29 de ani. La cercetari, acestia au declarat ca au plecat din tara de origine in urma cu cateva zile, pe ruta Siria-Turcia-Bulgaria, ascunzandu-se sub camionul in cauza intr-o parcare in Bulgaria, cu ajutorul unui taximetrist, fara ca soferul sa observe. Cei in cauza au mai declarat ca intentionau sa ajunga intr-un stat din vestul Europei.
Tot in data de 03.07.2015, ora 02.00, un politist de frontiera din cadrul PTF Giurgiu, aflat in exercitarea atributiilor de serviciu, a observat doua persoane de sex masculin care se deplasau pe jos, pe langa coloana de camioane dinspre Bulgaria catre Romania.
Persoanele in cauza, care nu isi justificau prezenta in zona, au fost retinute si conduse la sediul PTF Giurgiu, in vederea legitimarii. Cu ocazia primelor cercetari, s-a stabilit ca este vorba despre doi cetateni afgani, in varsta de 20, respectiv 25 de ani, care nu aveau documente de identitate asupra lor. Acestia au declarat ca au calatorit pana in Bulgaria pe osia unui camion, iar scopul lor era acela de ajunge intr-un stat din vestul Europei.
In baza protocolului romano-bulgar, migrantii, soferul turc si camionul au fost predati Politiei de Frontiera Bulgare in vederea continuarii cercetarilor si dispunerii masurilor legale ce se impun.