Acțiuni pentru protejarea pădurilor


Polițiștii doljeni din cadrul structurilor de Ordine Publică au organizat ieri o acțiune în zona municipiului Calafat și a comunei Ciupercenii Noi, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul forestier.

Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu reprezentanții I.T.R.S.V. Râmnicu Vâlcea și Direcţiei Silvice Dolj.
În urma controalelor efectuate, polițiștii au constatat 3 fapte de natură penală, precum și 4 abateri de natură contravenţională pentru sancționarea cărora oamenii legii au aplicat amenzi ce depășesc 3 000 lei.

În cadrul controalelor efectuate a fost identificat S. Dorel, de 48 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, Dolj care a redus suprafața fondului forestier, Cantonul Silvic nr.6 Ciupercenii Noi, prin amplasarea fără drept a două construcții. Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele doljeanului în conformitate cu prevederile Codului Silvic.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.