Într-o lume din ce în ce mai plină de parveniţi, la cam toate palierele vieţii sociale din România, te-ai aştepta ca normalul să fie plecat hăt-departe, spre locuri la care nu avem acces. Totuşi, nu toate lucrurile sunt atinse de meschinăria cu care ne luptăm sau, măcar, simulăm. Seva brută a ţăranului român nu s-a lăsat colportată şi a rămas acolo unde îi este locul. Lângă aburul pământului, aproape de coşurile fumegânde ale caselor tomnatice, în ropotele cailor care leagă câmpul de grădini. Oricine a trecut, duminică, prin târgul de săptămână din comuna Cetate a simţit, vorba poetului, că veşnicia s-a născut la sat. Plini de energie, cu mâinile aspre, bătătorite de munca de peste an, unii prea gârboviţi, alţii mai în putere, agricultorii din Cetate au stat de partea cealaltă a tarabei şi au pus la vânzare ce le prisosea. Un comerţ sănătos, lipsit de speculanţi, cum nu mai aveam speranţe să mai întâlnim în vremurile acestea, când totul pare să fie atins de prefăcătorie.
Duminică, dis-de-dimineaţă, pe un drum proaspăt asfaltat, cunoscut de locuitorii comunei Cetate drept „şeaua Târgului”, sute de oameni se îndreptau spre târgul din comună. Furnicarul de aici te face să încetineşti maşina şi să te fereşti de atelajele care vin şi pleacă dinspre târg. Afară, destul de rece, după o noapte care a lăsat ceva semne că focul trebuie înteţit în sobe. Câteva dube încărcate cu varză stăteau ca nişte străjeri la poarta de intrare în târg. Preţul, unul sub cel din pieţele craiovene, între 1 leu şi 1,20 lei / kg. Şi, slavă Cerului, cine avea răgaz să aleagă, avea de unde! Imediat după ce intrăm în spaţiul amenajat al târgului săptămânal din Cetate observăm localnicii ce-şi prezintă marfa, mai bine decât oricare absolvent post-decembrist de PR. Fără vorbe mult, cum avem parte în pieţele craiovene, unde samsarii cu ghiuluri de aur şi lanţuri de zeci de grame ne sfidează cu logica lor de comerciant. Dar, ţidula bate oamenia! Au ei certificat de producător, au ai timp şi şpagă pentru a unge mecanismul administrativ, acolo unde nişte primari vremelnici scuipă pe cei care mai ţin aprinsă licărirea de viaţă a satului românesc!? Au! Şi, mai mult decât atât, au ei parte de clemenţa cumpărată pe bani greu a unor purtători de uniformă ce provoacă greaţă oricărui răcan din armată!? Dar atât despre comerţul craiovean. Deocamdată. Să urcăm la sat. Ţăranul din Cetate vorbeşte prin toţii porii săi. Are privirea înaltă, deloc supusă, vorba domoală, deşi e oltean de câmpie, replica tăioasă, dacă îi pui la încercare isteţimea înnăscută.
Pentru cei obişnuiţi cu locul şi oamenii ce vin în fiecare duminică să facă cel mai curat comerţ cu putinţă, totul pare ceva firesc. Pentru alţii, veniţi din comunele învecinate sau chiar din Mehedinţi, şansa de a cumpăra zarzavaturi, fructe, peşte, brânză, carne proaspătă, păsări reprezintă o experienţă cu totul deosebită. Şi, cum să existe bucurie mai mare, atunci când vezi că, poţi cumpăra toate cele de mai sus direct de la producători. În fapt, o oportunitate înţeleasă şi acordată de conducerea administrativă a comunei Cetate tuturor localnicilor. Am întâlnit cumpărători din alte comune, pentru că veste despre anvergura târgului de la Cetate a ajuns cât mai departe. Am văzut şi pensionari care până de curând locuiseră în Drobeta Turnu Severin sau Craiova şi acum s-au retras la casele în care s-au născut. „Vin în fiecare duminică aici, la târg, şi îmi fac cumpărăturile. Cunosc de la cine iau marfa, nu am nici cea mai mică îndoială şi nu pot decât să le acord respectul meu pentru munca ce o depune an de an”, ne-a declarat prof. dr. Ion Stângă, cunoscut istoric-arheolog, fost director al Muzeului Regiunii Porţilor de Fier (Drobeta Turnu Severin), acum retras la Cetate, în mijlocul unor oamenii de care este mândru.
Dacă, recent, la Indagra, cineva a avut perspicacitatea să testeze apetitul bucureştenilor oferindu-le felii de pâine tradiţională peste care s-a aşezat untură de porc; facem o pledoarie, aici, pentru cei care apreciază hrana de la mama natură şi îi informăm că, în târgul din Cetate ulei obţinut din floarea-soarelui costă 5 lei/litru şi este căutat chiar şi de directorii unor deconcetrate din Dolj, ce au contact cu fenomenul. Telemeau de oaia, branza de vacă sau cea de capră le-am găsit la preţuri de producători, cum le place unora să repete cu obstinaţie. Nu depăşeau 12 lei/kg. Despre zarzavat nu e cazul să spunem prea multe. Este la el acasă. Târgul de aici poate fi considerat unul complet. Găsim inclusiv păsări în viu, porci, viţei. Kilogramul de porc în viu nu depăşea 5 lei. “Aşa este când anul acesta am avut muncă. Dacă s-au făcut mai de toate, lumea a avut cu ce să-i crească şi, uite, preţul porcilor este aşa scăzut”, ne-a precizat Gheorghe Marcu, comerciant din Cetate. De menţionat că, prin muncă, omul se referea, de fapt, la producţie, la bucate.
Aproape de ora 11, forfota târgului începe să se estompeze. Mulţumiţi, şi unii şi alţii, împăcaţi cu afacerile făcute se pregătesc să plece spre case. În apropierea sectorului de lactate, un miros îmbietor al micilor sfârâind pe gratar mai face câţiva acoliţi. Cu o bere în mână, depănând câteva întâmplări recente, localnicii savurează momente de relaxare. Pe care au tot dreptul să şi le permită. Într-o comună în care, foarte rar, vezi băncile de la poartă ocupate, unde casele sunt imaginea gospodarilor care le deţin, unde câmpul este cultivat aproape în totalitate, parcă îţi vine să strigi de bucurie că ţăranul român este ceea ce a fost dintotdeauna: un diamant ce trebuie să aibă ocazia să se şlefuiască. De restul se ocupă el! Un mic amănunt elocvent: în comuna Cetate, pe hectarul de teren agricol, investitorii locali, şi nu numai, sunt gata să ofere de la 160 de milioane de lei vechi în sus.
sursa:cvlpress.ro
Duminică, dis-de-dimineaţă, pe un drum proaspăt asfaltat, cunoscut de locuitorii comunei Cetate drept „şeaua Târgului”, sute de oameni se îndreptau spre târgul din comună. Furnicarul de aici te face să încetineşti maşina şi să te fereşti de atelajele care vin şi pleacă dinspre târg. Afară, destul de rece, după o noapte care a lăsat ceva semne că focul trebuie înteţit în sobe. Câteva dube încărcate cu varză stăteau ca nişte străjeri la poarta de intrare în târg. Preţul, unul sub cel din pieţele craiovene, între 1 leu şi 1,20 lei / kg. Şi, slavă Cerului, cine avea răgaz să aleagă, avea de unde! Imediat după ce intrăm în spaţiul amenajat al târgului săptămânal din Cetate observăm localnicii ce-şi prezintă marfa, mai bine decât oricare absolvent post-decembrist de PR. Fără vorbe mult, cum avem parte în pieţele craiovene, unde samsarii cu ghiuluri de aur şi lanţuri de zeci de grame ne sfidează cu logica lor de comerciant. Dar, ţidula bate oamenia! Au ei certificat de producător, au ai timp şi şpagă pentru a unge mecanismul administrativ, acolo unde nişte primari vremelnici scuipă pe cei care mai ţin aprinsă licărirea de viaţă a satului românesc!? Au! Şi, mai mult decât atât, au ei parte de clemenţa cumpărată pe bani greu a unor purtători de uniformă ce provoacă greaţă oricărui răcan din armată!? Dar atât despre comerţul craiovean. Deocamdată. Să urcăm la sat. Ţăranul din Cetate vorbeşte prin toţii porii săi. Are privirea înaltă, deloc supusă, vorba domoală, deşi e oltean de câmpie, replica tăioasă, dacă îi pui la încercare isteţimea înnăscută.
„Nu există bucurie mai mare”
Pentru cei obişnuiţi cu locul şi oamenii ce vin în fiecare duminică să facă cel mai curat comerţ cu putinţă, totul pare ceva firesc. Pentru alţii, veniţi din comunele învecinate sau chiar din Mehedinţi, şansa de a cumpăra zarzavaturi, fructe, peşte, brânză, carne proaspătă, păsări reprezintă o experienţă cu totul deosebită. Şi, cum să existe bucurie mai mare, atunci când vezi că, poţi cumpăra toate cele de mai sus direct de la producători. În fapt, o oportunitate înţeleasă şi acordată de conducerea administrativă a comunei Cetate tuturor localnicilor. Am întâlnit cumpărători din alte comune, pentru că veste despre anvergura târgului de la Cetate a ajuns cât mai departe. Am văzut şi pensionari care până de curând locuiseră în Drobeta Turnu Severin sau Craiova şi acum s-au retras la casele în care s-au născut. „Vin în fiecare duminică aici, la târg, şi îmi fac cumpărăturile. Cunosc de la cine iau marfa, nu am nici cea mai mică îndoială şi nu pot decât să le acord respectul meu pentru munca ce o depune an de an”, ne-a declarat prof. dr. Ion Stângă, cunoscut istoric-arheolog, fost director al Muzeului Regiunii Porţilor de Fier (Drobeta Turnu Severin), acum retras la Cetate, în mijlocul unor oamenii de care este mândru.
Uleiul de floarea-soarelui, la mare căutare
Dacă, recent, la Indagra, cineva a avut perspicacitatea să testeze apetitul bucureştenilor oferindu-le felii de pâine tradiţională peste care s-a aşezat untură de porc; facem o pledoarie, aici, pentru cei care apreciază hrana de la mama natură şi îi informăm că, în târgul din Cetate ulei obţinut din floarea-soarelui costă 5 lei/litru şi este căutat chiar şi de directorii unor deconcetrate din Dolj, ce au contact cu fenomenul. Telemeau de oaia, branza de vacă sau cea de capră le-am găsit la preţuri de producători, cum le place unora să repete cu obstinaţie. Nu depăşeau 12 lei/kg. Despre zarzavat nu e cazul să spunem prea multe. Este la el acasă. Târgul de aici poate fi considerat unul complet. Găsim inclusiv păsări în viu, porci, viţei. Kilogramul de porc în viu nu depăşea 5 lei. “Aşa este când anul acesta am avut muncă. Dacă s-au făcut mai de toate, lumea a avut cu ce să-i crească şi, uite, preţul porcilor este aşa scăzut”, ne-a precizat Gheorghe Marcu, comerciant din Cetate. De menţionat că, prin muncă, omul se referea, de fapt, la producţie, la bucate.
Câţiva mititei calzi şi-o bere tihnesc oricui
Aproape de ora 11, forfota târgului începe să se estompeze. Mulţumiţi, şi unii şi alţii, împăcaţi cu afacerile făcute se pregătesc să plece spre case. În apropierea sectorului de lactate, un miros îmbietor al micilor sfârâind pe gratar mai face câţiva acoliţi. Cu o bere în mână, depănând câteva întâmplări recente, localnicii savurează momente de relaxare. Pe care au tot dreptul să şi le permită. Într-o comună în care, foarte rar, vezi băncile de la poartă ocupate, unde casele sunt imaginea gospodarilor care le deţin, unde câmpul este cultivat aproape în totalitate, parcă îţi vine să strigi de bucurie că ţăranul român este ceea ce a fost dintotdeauna: un diamant ce trebuie să aibă ocazia să se şlefuiască. De restul se ocupă el! Un mic amănunt elocvent: în comuna Cetate, pe hectarul de teren agricol, investitorii locali, şi nu numai, sunt gata să ofere de la 160 de milioane de lei vechi în sus.
sursa:cvlpress.ro
