Cârcea - succes la scor, Cetate - ca şi campioană

(foto:Marin Tunăreanu)

Prin victoria la scor obţinută de Viitorul în faţa calafetenilor, Tractorul Cetate se poate gândi deja la meciul de baraj.

Aşteptat cu mult interes meciul de la Cârcea dintre echipa locală Viitorul şi Dunărea Calafat a fost unul plăcut publicului. Echipa gazdă, fără discuţie cea mai spectaculoasă grupare din campionat, a surclasat, 6-2, pe Dunărea Calafat. După un început bun al oaspeţilor, care au irosit o mare ocazie prin Cimpoeru, Viitorul a pus stăpânire pe joc şi a dominat în totalitate prima parte a meciului. Singurul gol al primei reprize i-a aparţinut de la punctul cu var lui Bogdan Chirea. Căpitanul echipei antrenate de Ionuţ Ţiclea a marcat după pauză alte patru goluri. Mai întâi a transformat cel de-al doilea penalti acordat în acest joc de centralul FIFA, Sebastian Colţescu, apoi profitând de erorile din defensiva calafeteană a dus scorul la 3-0. Dunărea a avut o tresărire de orgoliu şi în numai două minute a marcat două goluri prin Florin Cimpoeru şi Doru Ignat, dar gazdele au mai punctat încă de trei ori până la final. Acelaşi Chirea a mai marcat de două ori, între reuşitele lui interpunându-se cea a lui Stănia din lovitură liberă.

”Am făcut un meci excelent, asta rezultă şi din diferenţa cu care am reuşit să ne impunem. Prima repriză puteam să marcăm multe goluri ţinând cont de ocaziile avute, dar este bine că am avut un apetit ofensiv după pauză. Mă bucură prestaţia băieţilor, iar acum mergem să facem un joc bun şi la Cetate, unde echipa gazdă are cele mai mari şanse să câştige campionatul. Cu siguranţă că dacă nu pierdeam la Bechet, meciul nostru cu Cetate era cel mai important din acest sezon. Oricum la cât de spectaculos a fost acest meci în tur, mă aştept să fie la fel şi vineri”, a declarat antrenorul celor de la Viitorul Cârcea, Ionuţ Ţiclea.

“Din păcate nu am prins o zi fastă şi asta ne-a costat. Am crezut că putem reveni în acel moment în care am marcat cele două goluri, dar am fost neatenţi în apărare şi am primit goluri foarte uşor”, a spus antrenorul Calafatului, George Uşurelu.

De eşecul Dunării Calafat a profitat liderul Tractorul Cetate care prin victoriea obţinută la Ostroveni, scor 6-2, în faţa Recoltei, este aproape campioană a judeţului. Gruparea din Cetate poate pierde titlul judeţean doar dacă va fi învinsă în ultimele două runde în disputele cu Viitorul Cârcea de pe teren propriu şi la Calafat, cu Dunărea, ceea ce este puţin probabil să se întâmple. Tot în această rundă, a opta, din play-off la Bechet, gruparea locală Ştiinţa Danubius a fost învinsă cu 4-3 de Progresul Segarcea. Sâmbătă s-au jucat şi două partide din runda a a opta a play-out-ului şi anume Unirea Leamna - Dunărea Bistreț 2-3 şi Luceafărul Craiova - Știința Malu Mare 2-1, iar Metropolitan Ișalnița a stat.


Clasament, play-off

1. Tractorul Cetate 8 7 0 1 36-14 47

2. Viitorul Cârcea 6 6 1 1 35-18 43

3. Dunărea Calafat 8 5 1 2 20-11 41

4. Danubius Bechet 8 3 0 5 13-22 29

5. Recolta Ostroveni 8 0 1 7 15-40 25

6. Progresul Segarcea 8 1 1 6 11-25 22


Etapa viitoare:
3 iunie, ora 18

Tractorul Cetate - Viitorul Cârcea

Ştiinţa Danubius Bechet - Recolta Ostroveni

Progresul Segarcea - Dunărea Calafat


Clasament, play-out

1. Dunărea Bistreţ 7 5 0 2 30-11 32

2. Metropolitan Işalniţa 6 5 1 0 16-5 27

3. Unirea Leamna 6 3 1 2 17-15 10

4. Luceafărul Craiova 6 1 0 5 11-18 10

5. Ştiinţa Malu Mare 7 1 0 6 9-34 4


Etapa viitoare:
3 iunie, ora 18

Dunărea Bistreţ - Metropolitan Işalniţa

Luceafărul Craiova - Unirea Leamna

Ştiinţa Malu Mare va sta.

sursa:jurnalulolteniei.ro

إرسال تعليق

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.