Case distruse de muncitorii care lucrau la sistemul de alimentare cu apă în satul Golenţi


Două case dintr-un sat din Dolj au fost grav avariate după ce muncitorii care lucrau la sistemul de alimentare cu apă au spart o țeavă. Situația nu ar fi fost atât de gravă, dacă muncitorii ar fi reparat avaria. Conducta nu a fost lipită însă, doar locul a fost acoperit cu pământ. Aşa că timp de o săptămână, apa a curs în continuu sub temelia celor două imobile.



„Aici dormeam eu, putea să mă omoare noaptea aici. Şi sus, şi crăpătura de aici. ”

Familia Mitroi din satul Golenţi, Calafat, a investit peste 50.000 de euro în casa părintească. Imobilul a fost grav avariat în februarie din cauza apei care s-a infiltrat sub temelia casei. Când locuinţa a început să se prăbușească, proprietarii și-au dat seama ce se întâmplă. Cu o săptămână înainte, câţiva muncitori lucraseră la sistemul de apă.

„A tras cu tractorul de acolo pământul şi aici este ţeava şi a tras şi pe urmă şi când a tras pe sub gard, a rupt furtunul. Când a rupt furtunul, curgea apa aşa, pe două părţi.”

Martorii spun că muncitorii nu au reparat cum trebuie conducta de alimentare cu apă.

„Erau trei inşi. Le-am zis: curge apa. Mă, voi lipirăţi? Tăceau din gură toţi.”

***

„Cred ca trebuia mai cu atentie lucrat, dar noi le zicem Dorel. Sapa acum, dupa aia mai sapa încă o dată.”

Prima casa avariată nu era locuită, așa că pagubele au fost sesizate târziu.

Vasile Dinu, proprietar imobil avariat: „A crăpat casa pe jumăte. Era ea casa veche....Ei de frică că se lăsase casa mea, că se lăsase pe cea a vecinei, a băgat la urgență și a doua zi a venit cu excavator să o doboare de tot, să nu cadă pe casa de lângă să facă paguba mai mare.”

Oamenii vor să dea în judecată firma care a făcut lucrarea, primăria Calafat, dar și compania de asigurări.

Eliza Mitroi, fiica proprietarei: ”Noi am avut asigurare obligatorie şi asigurare facultativă. Cele două asigurări. Nici una nu ne-a dat banii. Au venit, au constatat şi atât!”

Lucian Ciobanu, primarul Municipiului Calafat: „Responsabilă este firma care a executat lucrarea. Știți cum se zice la noi, cine greșește să plătească.”

Reprezentanţii firmei nu au fost de găsit.

Reprezentant firmă constructoare: „Nu este nimeni, din păcate.”

Poliția a deschis un dosar penal pentru distrugere și face cercetări pentru a stabili cine trebuie să plătească pagubele.

sursa:digi24.ro

إرسال تعليق

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Consimțământ pentru cookie-uri
Folosim cookie-uri pe acest site pentru a analiza traficul, a vă aminti preferințele și pentru a vă optimiza experiența.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.