News Breaking
Live
wb_sunny

Breaking News

Cod Galben de ninsoare în Oltenia

Cod Galben de ninsoare în Oltenia


Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben pentru mai multe judeţe din ţară.

Avertizarea de Cod Galben de ninsori însemnate cantitativ și local viscolite e valabilă în intervalul 5 ianuarie, ora 22.00 – 6 ianuarie, ora 20.00.

În intervalul menţionat aria ninsorilor se va extinde treptat dinspre Lunca Dunării și va cuprinde sudul, centrul și estul țării. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent.

Va fi viscol în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi zona înaltă din Carpații Meridionali rafalele vor depăşi 80…90 km/h, iar zăpada va fi spulberată și troienită. La începutul intervalului pe litoral vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei.

Codul Portocaliu de viscol puternic intră în vigoare pe 6 ianuarie, între orele 2.00 – 18.00.

În a doua parte a nopții de joi spre vineri (05/06 ianuarie) și în cursul zilei de vineri (06 ianuarie), în Municipiul Bucureşti şi în județele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea,temporar viscolul va fi puternic, rafalele vântului vor atinge 70…85 km/h, reducând vizibilitatea sub 50 m şi local troienind zăpada.
Adăugați aplicația Calafat News pe telefonul smartphone fără a instala, deschideți Calafat News cu browserul Chrome pe telefonul smartphone, apoi faceți clic pe pictograma de 3 puncte din browser, apoi selectați "Adăugați la ecranul principal". Apoi, dați clic pe aplicația Calafat News din ecranul principal al telefonului dvs. smartphone.

Tags

Abonează-te la știri!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin e-mail când vor fi publicate articole noi.

Trimiteți un comentariu