News Breaking
Live
wb_sunny

Breaking News

Siriancă prinsă la P.T.F. Calafat încercând să intre ilegal în ţară

Siriancă prinsă la P.T.F. Calafat încercând să intre ilegal în ţară


În data de 16.01.2017, în jurul orei 05.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară cetățeanul turc Aziz I., în vârstă de 44 de ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în Turcia. După efectuarea controlului de frontieră, acesta a solicitat să se deplaseze într-o zonă amplasată înaintea controlului de frontieră deoarece a uitat să rezolve anumite formalități.

Prin intermediul sistemului video amplasat în zona perimetrală, a fost supravegheată deplasarea bărbatului, observându-se astfel faptul că acesta era așteptat de către o persoană de sex feminin în zona respectivă.

Imediat, polițiștii de frontieră doljeni au declanșat o acțiune specifică și au procedat la reținerea celor două persoane și conducerea acestora la sediul P.T.F. Calafat pentru verificări.

La cercetări, polițiștii de frontieră au constatat că tânăra este de origine siriană și are 20 de ani. De asemenea, șoferul turc a declarat că el a fost cel care a transportat-o până în apropierea punctului de frontieră, unde aceasta a coborât din autocamion. După ce femeia trecea ilegal frontiera, ea urma să fie preluată de cetățeanul turc.

Și în acest caz, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, acestea au fost predate Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

sursa:politiadefrontiera.ro
Adăugați aplicația Calafat News pe telefonul smartphone fără a instala, deschideți Calafat News cu browserul Chrome pe telefonul smartphone, apoi faceți clic pe pictograma de 3 puncte din browser, apoi selectați "Adăugați la ecranul principal". Apoi, dați clic pe aplicația Calafat News din ecranul principal al telefonului dvs. smartphone.

Tags

Abonează-te la știri!

Introdu adresa de e-mail pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin e-mail când vor fi publicate articole noi.

Trimiteți un comentariu