Advertisement

Tutun vrac descoperit în portbagajul unei mașini la P.T.F. Calafat

Calafat News
joi, februarie 16, 2017 | 12:19 Last Updated 2017-02-16T10:19:22Z

Poliţiştii de frontieră doljeni, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit în portbagajul unui autoturism condus de un cetățean bulgar, aproximativ 4 kg de tutun vrac, pe care acesta a încercat să îl introducă ilegal în țară.

În data de 15.02.2017, în jurul orei 07.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară cetățeanul bulgar Plamen K., în vârstă de 26 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria.

Cu ocazia controlului de frontieră, echipa de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale Craiova, a descoperit în portbagajul autovehiculului o plasă din rafie în care se aflau două pungi negre ce conțineau 3,975 kg tutun vrac mărunțit.


Tânărul a declarat că tutunul nu îi aparține, acesta fiind achiziționat din Bulgaria, de către prietena sa, care l-a uitat în portbagajul autoturismului.

Tutunul a fost ridicat de către lucrătorii vamali în vederea expertizării, iar polițiștii de frontieră au procedat la întocmirea actelor premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a peste 1 kg de tutun de fumat.
Comments
comments that appear the responsibility of the commentator
  • Tutun vrac descoperit în portbagajul unei mașini la P.T.F. Calafat

Trending Now

Advertisement