Autoturisme cu documente false, descoperite la P.T.F. Calafat


Polițiștii de frontieră doljeni au depistat doi bărbați, un cetățean român și un cetățean bulgar, care conduceau autoturisme pentru care au prezentat la controlul de frontieră documente false.

În data de 01.04.2017, în jurul orei 09.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei, cetățeanul român Daniel G., în vârstă de 32 de ani, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în Bulgaria.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că talonul de inspecție tehnică prezentat nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În data de 03.04.2017, în jurul orei 01.30, în același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetățeanul bulgar Kamen R., în vârstă de 47 de ani, conducând un microbuz marca Volkswagen.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat faptul că talonul de inspecție tehnică periodică nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru livrarea serviciilor și analizarea traficului. Adresa dvs. IP și programul user agent sunt trimise către Google împreună cu valorile privind performanța și securitatea pentru asigurarea calității serviciului, generarea statisticilor de utilizare, detectarea și remedierea abuzurilor.
Oops!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.