Sute de sticle cu whisky și votcă ascunse în două camioane ce veneau din Bulgaria, confiscate la P.T.F. Calafat


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, ascunse în două automarfare ce s-au prezentat la intrarea în țară din Bulgaria, 788 litri de whisky și votcă, pe care doi cetățeni străini au încercat să le introducă ilegal în România.




În data 12.06.2017, ora 08.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, cetățeanul lituanian Arturas M., în vârstă de 32 de ani, la volanul unei automarfar înmatriculat în Lituania, care transporta cireșe din Grecia cu destinația Finlanda.

În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au solicitat sprijinul lucrătorilor din cadrul Biroului Vamal Calafat în vederea efectuării unui control amănunțit asupra mijlocului de transport.


Astfel, au fost descoperite ascunse în cutiile pentru scule de pe lateralele semiremorcii camionului, 395 sticle ce conțineau 338 litri de whisky și vodcă, diferite mărci, de proveniență R. Bulgaria, pentru care șoferul nu deținea documente legale.

Conducătorul autovehiculului a declarat că a cumpărat alcoolul din Bulgaria cu scopul de a-l transporta și comercializa în Finlanda.


Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 lei pentru încălcarea prevederilor Codului fiscal al României, iar întreaga cantitate de alcool, în valoare de aproximativ 8.800 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii Biroului Vamal Calafat.

Într-un alt caz înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași punct de trecere a frontierei au descoperit, tot în cutiile pentru scule de pe lateralele semiremorcii unui camion, 450 litri whisky de proveniență R. Bulgaria, fără documente legale.

Mijlocul de transport era condus de un cetățean polonez, care transporta căpșuni din Grecia pentru Polonia. Cazul a fost preluat de autoritățile bulgare pentru cercetări.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.